Baraj
CategoriesVerde stop!

Consultanță Tehnică de la Administrația Națională „Apele Române”

Bine ați venit în lumea lui Kafka, căci această instituție face parte din lumea absurdă a birocrației descrise în scrierile lui Kafka.

Dacă căutați pe internet nu veți găsi mare lucru. Site-ul instituției este de pe vremea lui Tutankamon, construit folosind Adobe Flash, care în momentul de față e blocat de mai toate browser-ele din motive de securitate. Pe el se află multă informație dar nimic ușor de găsit despre avize, te pierzi în pagini și niciodată nu mai regăsești informația inițială, plus șapte zeci de mii de structuri teritoriale denumite după râuri, așa că până la urmă mergi la ghici ca să găsești pe cea de care aparține localitatea ta (de exemplu Ilfov aparține de Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea), iar domeniul este unul dubios pentru o instituție bugetară, adică e în engleză și nu e deloc ușor de ghicit: „rowater.ro”. Acesta nu este un website… ci un anti-website, care pe partea de avize și consultanță aduce un deserviciu instituției și în final beneficiarilor.

Din acest motiv am ales să le scriu celor de la Administrația Națională „Apele Române” un e-mail prin care am cerut detalii despre cum se poate obține un aviz.

Pentru că nu știam dacă aveam nevoie de aviz de amplasament sau de altceva (cerința din Certificatul de Urbanism fiind la altă secțiune) am menționat în e-mail cu copy-paste: „Studii de specialitate: A.N. APELE ROMANE”. Detaliul acesta e oarecum important pentru ceea ce avea să urmeze.

Având experiența cu avizului de la gaze (unde la un e-mail mi s-a răspuns după o lună de zile, timp în care obținusem deja avizul), la câteva zile distanță am pus mâna și pe telefon, ocazie cu care am avut parte de următoarea discuție:

(Primul contact a fost cu Dispeceratul, gândind că un dispecerat poate face legătura spre orice.)

  • Alo, buna ziua! Aș dori mai multe informații despre obținerea unui aviz.
  • Buna ziua, aici e Dispeceratul. Sunați la Secretariat.
  • OoooK. O zi bună!

(Al doilea telefon, la Secretariat.)

  • Alo, buna ziua! Aș dori mai multe informații despre obținerea unui aviz.
  • Alo da. Aaaa da, vă fac legătura la Biroul de Avize.

Bing bing bing…. sună un număr de interior. Aștept. Răspunde un domn.

  • Alo, da!…
  • Buna ziua! Aș dori mai multe informații despre obținerea unui aviz.
  • Aaaa păi să știți că nu am cum să vă ajut…
  • Am sunat bine la Biroul de…?
  • Da-da, dar toți colegii de la avize sunt pe teren, eu eram prin zonă și am răspuns la telefon. Dar stați că parcă am văzut-o azi pe doamna X, sunați si cereți la ea în birou, ea știe mai bine cu avizele…
  • Bine mulțumesc. O zi bună!

(Al treilea telefon tot la Secretariat.)

  • Alo, bună ziua! Am sunat mai devreme, aș dori cu doamna X.
  • Vă fac legătura…

Bing bing bing…. sună iar un număr de interior. Aștept. Răspunde cu greu doamna X.

  • Alo, bună ziua! Aș dori mai multe informații despre obținerea unui aviz.
  • Parr-parr schrrrr poc parrr parrrr schrââââ!

Telefonul pârâia îngrozitor și n-am reușit să înțeleg mare lucru. Doamna X mă îndeamnă să îi dau un număr de mobil, să mă sune ea… Dar nici asta nu am reușit să transmit, din cauza pârâielilor îngrozitoare.

(Al patrulea telefon tot la Secretariat. Îi explic secretarei situația și îi cer să-mi facă legătura la un birou alăturat de cel al doamnei X.)

Ca să o scurtez… răspunde un domn (poate același de mai devreme), pe care l-am rugat să o cheme la telefon pe doamna X. Domnul pleacă să cutreiere jumătate din clădire (după timpul parcurs, un fel de Palatul Parlamentului) și în final reușesc să comunic cu doamna X. Aceasta mi-a spus care sunt actele de care am nevoie și faptul că le-ar fi de folos și Avizul celor de la Apa și Canal Ilfov. Din acest motiv am decis să pun acest aviz ultimul pe lista mea de avize…

După 40 de zile, deci mai mult de o lună, primesc răspuns la e-mailul trimis inițial. O anume doamna AC mi-a înșiruit într-un stil care denota o oarecare superficialitate, o listă cu actele necesare, pe care, de altfel i le-am și trimis pe e-mail în aceeași zi: certificatul de urbanism (de la primărie) și „un memoriu tehnic, eventual un plan de situație, un plan de încadrare în zonă, etc.” (toate realizate de la un arhitect).

Apoi am așteptat și am tot așteptat… Când am obținut avizele de la Apa și Canal Ilfov, le-am trimis și pe acelea. Și iar am așteptat și tot așteptat… ceva… vreun semn. Mesajele erau confirmate ca citite. Și tot din experiența anterioară știam că pentru fiecare aviz e necesară și o cerere, care de data asta nu-mi fusese cerută. Așa că, iar am pus mână pe telefon, să mă lămuresc cu doamna AC.

Am încercat vreo trei zile să o găsesc la birou. Ba nu era la muncă, ba tocmai plecase, ba… diverse, până când o colega de-a doamnei (săturată probabil de insistențele mele) mi-a propus să vorbesc cu pe șefa lor (ceea ce în limbaj de bugetar înseamnă că doamna AC își cam făcea de cap și că șefa, care probabil o proteja, nu avea decât să se spele pe cap cu ea). Nu am vrut să creez probleme. Cine știe poate doamna AC chiar avea probleme și lipsea motivat de la birou, așa că am tot căutat-o până când, în sfârșit am prins-o într-o zi la telefon:

  • Buna ziua! Știți… v-am răspuns la e-mail-ul pe care mi l-ați trimis în data cutare și v-am trimis actele necesare, dar nu am primit niciun răspuns. Și…. nu cumva trebuia să completez și o cerere?
  • Buna ziua! Da-da, îmi amintesc. Așa e! Cererea nu se găsește pe website. Trebuie să veniți până aici. Trebuie să vă dăm și un număr de înregistrare și să vă fac și un deviz de plată… (Aha și eu când aveam să aflu toate astea, la sulivară? m-am întrebat, în sine, pe moment).
  • Ok. Dar nu ați putea să-mi trimiteți cererea aia pe e-mail? Știți… stau cam prost cu timpul și mai e și pandemia asta…
  • Da. Vă voi scana cererea și v-o trimit pe e-mail.
  • Mulțumesc mult! Aveți adresa mea de e-mail…
  • Da-da!
  • O zi bună!
  • La revedere!

Și am așteptat și iar am tot așteptat și am mai trimis și un e-mail de reamintire pe care doamna AC (s-au cineva) l-a citit și tot degeaba… N-am primit nicio cerere scanată, sau vreun alt feed-back. La ce dracu s-o mai fi obosit să-mi răspundă la primul e-mail, dacă știa că nu se poate ține de cuvânt, că de treabă mi-a fost clar?!…

În final, mi-am luat o zi liberă și m-am dus la prima ora la sediul lor, unde am depus documentația și unde am descoperit că pe baza a ceea ce scria în certificatul de urbanism (menționat și în primul e-mail) nu aveam nevoie de un Aviz ci de Consultanța Tehnică și pe lângă actele menționate (certificat de urbanism, planuri de situație, memoriu tehnic, cerere completată pe loc după un document scanat ordinar – originalul probabil s-a pierdut și nimeni nu mai e în stare să-l reproducă, eventual să-l pună și pe internet), mai trebuia depusă și copie după actul de proprietate.

Așadar, dacă nu ai număr de ordine, nu exiști!… Iar la ei încă nu s-a auzit de mijloace online sau de pandemie în ciuda faptului că la intrarea în instituție un nenea portar, dotat regulamentar cu mască și termometru, m-a pus să completez un formular epidemiologic ca apoi să mă preia secretara, care nu purta mască și nici nu se afla după vreun paravan de plexiglas, cum vezi mai nou în magazine sau restaurante, după principiu „pe afară-i vopsit gardul, în ogradă leo-covidu”.

Cererea mea a ajuns de data asta la o doamnă ES, care din start mi-a dat numărul de telefon mobil pentru o mai bună și ușoară comunicare. răspunsul a fost gata după trei săptămâni. Am fost sunat și anunțat. Predarea lui s-a făcut după ce mi-am sincronizat programul cu doamna  ES întrucât aceasta, datorită pandemiei, a trebuit să facă următoarea acrobație: să-mi ia banii, să meargă undeva în interiorul instituției la Casierie (unde eu nu aveam acces), să plătească taxa de 332 lei și apoi să-mi înmâneze documentul. Nici gând să poți plăti cu POS sau online, așa că, neavând cash, a trebuit să dau o fugă până la un bancomat de la Piață Crângași. Avusesem o presimțire. Ar fi trebuit să mă bazez pe instinct.

Fiind vorba de o Consultanță Tehnică mă așteptam să primesc un dosar întreg cu tot felul de parametri ai apei și ai solului din zona terenului meu, niște analize, poate ceva similar cu ce am primit de la firmele de foraj serioase (când le-am cerut niște oferte de preț)… Da’ de unde? Tot documentul costă într-o singura pagina A4 în care mi s-a dat copy-paste la un articol de lege, din care reiese că pot folosi apa de puț pentru uz gospodăresc, dar să nu trag mai mult de 720 l per oră (adică 0,72 mc apa pe oră*):

Conform art.9 alin.2 din Legea Apelor, nr.107/1996, “apele. de suprafață sau subterane pot fi folosite liber, cu respectarea normelor sanitare și de protecția calității apelor pentru băut, adăpat, udat, spălat, îmbăiat și alte trebuințe gospodărești, dacă pentru acestea nu se folosesc instalații sau se folosesc instalații de capacitate mică de până Ia 0,2 l/s, destinate exclusiv satisfacerii necesității gospodăriei proprii. ”

Concluzii:

  • Într-o instituție de stat, dacă nu ai număr de înregistrare, practic nu exiști!
  • Un mare NO-NO pentru primul consilier (doamna AC) și un YES pentru cel de al doilea (doamna ES) care și-a făcut treaba cu profesionalism. Deci contează mult pe mâna cui ajunge solicitarea ta.
  • Administrația Națională pentru Apele Române reprezintă o instituție birocratică care nu e pregătită încă să facă saltul în online, cu toată presiunea creată de pandemie.
  • Consultanta tehnică e de fapt una legislativă. Dacă s-ar fi putut, cu un avocat cred că ieșeam mai ieftin.
  • Dacă o instituție nu e în stare să poarte un dialog decent cu beneficiarii finali înseamnă că nici mijloacele de plată nu sunt bine puse la punct.
  • Credeam până nu de mult că cei de la Mediu sunt cei mai birocrați, dar uite ca Apele Române i-a întrecut iar primii au știut cât de cât să se adapteze la online.

 

*  consumul de apă al unui apartament în care locuiesc două persoane e undeva între 5-10 mc pe lună.

Last Updated on 03.03.2022 by Mugo

3 comments on “Consultanță Tehnică de la Administrația Națională „Apele Române””

Salut

Cine nu trece prin acest cosmar de a avea nevoie de ei, e greu a intelege.
Am cautat o ora pe site ul lor bazinul de care ar apartine Otopeniul, care cerere e valida, ce documente trebuie etc…

Ca urmare, mi ai scutit mult timp sa incerc sa rezolv via email/telefon.
Imi poti spune te rog adresa unde trebuie depusa actele?
DIn ce povestesti, acestea ar fi actele necesare (CU/Memoriu tehnic/plan de situatie/contract VC/cerere) + 332 RON CASH

multumim de impartasire experientelor, foarte utile

Au trecut aproape trei ani de la experiența ta și nimic nu s-a schimbat la SGA Ilfov. Poate doar lipsa măstilor, dar piesa e aceeași.
Documentație inutilă, legături telefonice imposibile, „muncă de teren” permanentă, termene de emitere inexistente cu răspunsuri de tipul „nu sunteti numai dumneavoastră”.
Am și eu vreo doua săptămâni de când am depus documentația (personal) cu tot cu avizul de la Apă-Canal Ilfov, aviz pe care l-am primit dupa aproape trei săptămâni, pentru o locație care n-a văzut apă si canal niciodată.
Doresc succes tuturor!

Lasă un comentariu