Westworld și România

În episodul al optulea din seria a doua a serialului HBO Westworld, intitulat Kiksuya, este vorba despre un indian care descoperă la un moment dat că lumea în care a trăit până atunci nu e reală. Noi telespectatorii știm că indianul ăla e un android care accidental a devenit conștient de sine și că lumea lui nu e decât un simulacru, un scenariu creat pentru a desfăta oamenii înstăriți.

În timp ce mă uitam la film am empatizat cu indianul ăla… Parcă eram eu în locul lui și priveam la ce se întâmplă acum pe scena politică din România și-mi ziceam… lumea asta este stricată. Ceva nu e în regulă… și e grav!…

De obicei încerc să mă abțin de la a face politică. Politica în sine mi se pare un act steril. Din punctul meu de vedere cea mai bună formă de guvernământ ar fi cea condusă de o inteligență artificială, special creată pentru o asemenea sarcină, care are o imagine de ansamblu asupra umanității și care ar lua decizii raționale și obiective, ținând cont, în genere, de binele colectiv.

Și asta pentru că oamenii sunt proști și lacomi. Iar dintre toți, românii sunt un soi aparte…

Noi românii avem o boală pe care o purtăm cu noi de generații întregi și de care nu putem scăpa cu ușurință. Zici că e o boală venerică. Boala asta se regăsește îndeosebi în Balcani și se numește șmecherie. Noi suferim de șmecherie.

Ce plăcere mai mare pe lumea asta decât să șmecherești pe cineva, pe populație, pe autorități, pe alegători, pe aliați, pe oricine…

Șmecheria e un act efemer care presupune efort minim și câștig maxim și are de obicei loc într-un interval de timp foarte scurt (adică până se prinde păcălitul). Șmecheria e precum un virus extrem de contagios. Ea se manifesta prin unul sau mai mulți indivizi care profită de pe seama naivității unuia sau a mai multor semeni, pentru a obține diverse foloase.

La alte nații șmecheria nu funcționează de mai multe ori, la români însă e un stil de viață: tu șmecherești pe un oarecare iar altul te șmecherești pe tine… Relațiile sunt atât pe orizontală, cât mai ales pe verticală… Știm de boala asta a noastră păcătoasă și nu ne pasă… Ba mai mult, uneori ne facem că nu există.

Poate pentru ca suntem niște roboți. Niște androizi din ăia ca în Westworld și avem impresia că nu putem face nimic în afara scenariului nostru. Așa că nu facem nimic să trăim mai bine, nu votăm, nu protestăm, nu mergem la poliție când suntem furați, nu ne cerem drepturile, acceptăm să fim conduși de tot felul de incompetenți, ne jucăm rolul și atât, sperând ca rolul ăsta de robot ascultător ne va ajuta și pe viitor.

Și acumulăm frustrare… Una din aia cu gheare și colți care atunci când răbufnește ne îndeamnă la gesturi disperate, care lasă victime… Multe și nevinovate… Și apoi o luăm de la capăt pentru următorii 10, 20 sau 30 de ani.

Suntem captivi într-o lume pe care am clădit-o pe nonvalori și nepăsare. Credeam că știm ce facem. Credeam că nu ne va afecta…

Ei bine… de azi, Romania a intrat într-o nouă etapa. Una tristă în care justiția este subordonată politicului.

La final un mesaj de la un alt „indian” a cărui conștiință de sine a apărut, tot accidental, acum câțiva ani, dat pe meleagurile noastre, și care de curând a fost scos din joc…

„Un mesaj pentru cetățenii români: Corupția poate fi învinsă, nu abandonați” (Kovesi).

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.