Am cochetat adesea cu arta. Suficient cât să-mi cultiv un oarecare gust estetic, pe care să-l hrănesc din când în când cu firimituri.
E atât de plăcut să simți cum din mâinile tale se naște un declanșator, încât de multe ori îmi place să retrăiesc senzația gustând din arta altora. Și când spun declanșator, mă refer mai exact la acel artefact care e parte bucată din tine, parte din lumea asta, parte șansă și inspirație; care, adesea, declanșează privitorului o reacție emoțională.
Conform teoriei umbrei reacția normală față de orice lucru cu care intrăm în contact ar trebui să fie de neutralitate. În clipa în care un lucru declanșează o reacție din partea noastră oricât de mică ar fi intensitatea trăirii în sine, acel lucru reflectă ceva din noi… o umbră!…
Purtat de nevoia de a-mi explora propriile umbre, am ajuns de curând într-un loc al contrastelor – o casă părăsită, situată pe Carol 53, locuită cândva de oamenii străzii… recuperată apoi pentru a fi dată în folosință unui grup de studenți nonconformiști de la Arhitectură, loc de joacă pentru experimentaliști, atelier de biciclete pentru hipsteri, ocazional fumătoare interzisă și din când în când gazdă pentru evenimente precum “Summer’s End” Expo & Sale .
Așadar… imaginați-vă o casă în care se mai pot vedea pe ici și colo gusturile arhitecturale de altă dată, o cameră care dă într-o groapă, tencuiala căzută, toaleta care te poară într-o altă lume…. Însă, în ciuda acestei prime impresii de loc al decadenței, o casă curățată și îngrijită conștiincios de oameni care apreciază ruinele. La etaj se locuiește, la subsol există un pat, undeva în spatele casei te izbește un miros de chiftele. Există oameni „invizibili” care trăiesc acolo!!!… Nu că ar fi ceva rău… dar, îmi și imaginam că arătau ca în filmele apocaliptice, în care eroii principali adesea înzorzonați cu tehnologie de ultima oră, se retrăgeau în vreo fabrică părăsită de la marginea orașului, renunțând la confortul unei locuințe decente doar pentru a-și duce la bun sfârșit planurile… în liniște. Probabil terminarea cursurilor în cazul de față sau de ce nu, cu acordul proprietarilor apărarea ruinelor de acei zombie urbani care le ocupaseră în trecut…
Pe pereți și în puținele camere expuse publicului, tot felul de maeștrii bijutieri, designeri vestimentari, graficieni și pictori din noua generație și-au etalat scornelile creative…
Cum toată lumea se vânzolea care încotro… am început să mă joc la un moment dat de-a „ghicește autorul după operele sale”… Și straniu, am descoperit numai oameni frumoși. Aparent timizi sau dubioși, poate prea extravaganți unii dintre ei, dar în esența frumoși… Apoi, în momentul în care, în spatele holului principal, lângă scara din lemn masiv (cândva locul principal de atracție el casei), au aterizat și doi muzicanți – un pianist (Mihail Simeonov) și un violonist (Sabin Penea), cu acorduri din cele mai improvizate, extazul a fost maxim…
– Dacă nu se dărâmă… măcar să se audă bine, mi-am spus înainte de așa zisul recital… Și s-a auzit al naibii de bine!…
Am plecat în plină glorie, la câteva ore înainte de final, pentru a nu mă încarcă cu acea senzație tristă de… „să ne strângem catrafusele și hai acasă”, în așa fel încât locul acela să-mi rămână înfipt în amintiri într-o perpetuă forfotă creatoare… așa cu ciudățenia lui, cu artiștii, cu lucrările interesante, cu farmecul lui și mirosul a vechi… New in old…
Eu și prietena mea Iuliana Vasile, căreia am avut plăcerea de a-i cumpăra Red Grenish, prima lucrare vândută în cadrul expoziției.
Încruntarea de pe chip (oarecum inexplicabilă pentru momentul respectiv) mi-a dispărut de îndată ce am aflat că pentru orice lucru cumpărat primesc și un săculeț cu bomboane…
Pentru cei interesați de lucrările Iulianei Vasile (grafică și bijuterii), precum și detalii despre organizatorii evenimentului The Black Hub, iată câteva link-uri:
- www.hatepuppet.deviantart.com
- iulyvasilejewelry.blogspot.ro
- theblackhub.tumblr.com
- http://www.blackeyedstyle.com/2013/08/summers-end-expo-sale.html
Last Updated on 06.12.2023 by Mugo