Virusurile sunt prototipurile replicatorilor.
Un replicator reprezintă un anumit tip de informație care se auto-perpetuează prin mijloace fizice. În momentul de față se cunosc trei mari tipuri de replicatori: genele, memele (conform definiției lui Richard Dawkins) și tremele (conform definiției lui Susan Blackmore). Principala caracteristică a acestora este aceea că au mijloace de multiplicare/răspândire înalt specifice în funcție de natura lor.
În ciuda bombardamentului informațional la care asistăm zilele acestea pe rețelele de socializare și în mass-media în legătură cu virusul SARS-CoV-2 și în ciuda nevoii personale de a mă distanța puțin de acest subiect, am totodată datoria civică de a pune o oarecare ordine și de a realiza o filtrare a informațiile care circulă în online, din perspectiva specialistului care știe cu ce se mănâncă contaminarea în genetica judiciară (și prin extrapolate cea virală).
Cea mai bună metodă de a vă feri de un virus care se transmite din secrețiile nazofaringiene, direct prin strănut ori tuse sau indirect prin obiecte purtătoare, este IZOLAREA.
La începutul anului Iranul a atacat cu rachete, bazele americane din Irak, ca răspuns la uciderea generalul iranian Qassem Soleimani, cu o dronă militară, pe aeroportul din Bagdad.
La câteva ore distanță avionul cu zborul 752 aparținând Liniilor Aeriene Ucrainene s-a prăbușit imediat după decolare, iar autoritățile iraniene au insistat mai multe zile la rând, că nu a fost vorba de nimic altceva decât de un accident aviatic nefericit, ca apoi, la presiunea dovezilor aduse de alte țări, să recunoască că o rachetă iraniană doborâse de fapt avionul civil. Vinovatul oficial – un soldat care se aștepta ca Iranul să fie atacat de americani – un nefericit care a fost de serviciu la butoane, și nu armata sau autoritățile iraniene. 176 oameni, cei mai mulți din Iran (82) și Canada (63) au murit nevinovați.
