CategoriesEvenimenteGolem14

Cum a fost la Festivalul SF de la Râșnov 2014

Ziua 1

Am plecat la drum spre primul festival SF la care particip, cu un obișnuit bagaj de mână, burdușit de haine, nelipsita mea raniță cu gadget-uri, gânduri mari și așteptări o mie… Pe fundal se aud bucăți din coloana sonora a filmului Solaris (Cliff Martinez), ciorovăielile post-Colin 2014, ai căror protagoniști sunt Dan Doboș și juriul Colin și nelipsitul ritm sacadat al roților unui Rapid București – Brașov de la Regiotrans.
O cucoană are bufeuri, pe alta o trage curentul, controlorul e drăguț și ajustează aerul condiționat din 5 în 5 minute și cere la schimb un încărcător pentru cititorul său de coduri de bare (o tabletă) necesar la validarea biletelor cumpărate online. Aerul condiționat protestează în fața frecușului, tușind de câteva ori. Trenul fuge. RDS-ul s-a pierdut de rețea. La câteva zeci de km în față, două iscoade au pus primele piciorul pe pământ brașovean. Au fost instruite din timp să caute mijloacele tehnice, dacă se poate și cele mai facile, necesare ajungerii mele la Râșnov – locul cu pricina.

CategoriesPovestiriPublicații

[Adam]

[Adam] a fost o încercare. Una din multele mele încercări. Îmi doream  a fi un început de roman, în care descriam aventurile unei drone umane, un fel de robot care se credea om, la fel ca personajele din serialul Westworld. Numai că nu a fost să fie. Ideea de dronă a luat o altă formă în Omnium (romanul meu de debut) și până la urmă am abandonat ideea.

În lipsă de material și la insistențele editorului de la revista Ficțiuni.ro, l-am transformat pe [Adam] într-o povestire. Nu știu cât de reușită a fost acea transformare.

Povestea originală poate fi citită aici: [Adam]. O versiune îmbunătățită poate fi citită mai jos.