CategoriesRubrica de Știință

Un om = un genom + un microbiom

În lumea SF-ului există această idee interesantă că în viitorul îndepărtat vom putea coloniza spațiul cu ajutorul clonelor umane. Datorită distanțelor foarte mari dintre stele, călătoria cu ajutorul sistemelor de propulsie actuale ar dura foarte mult și atunci clonarea sau biosinteza ar fi soluții alternative la problema călătoriilor spațiale. Odată cu avansul tehnologic ideea a căpătat diferite nuanțe. Între toate, una plauzibilă din punct de vedere al cunoștințelor științifice actuale ar fi aceea de a trimite roboți care să cloneze/biosintetizeze oameni, odată ce au ajuns pe o nouă planetă care poate susține viața de tip terestru. Copii ale genomurilor umane de interes, stocate în memoria roboților ar fi decodificate și traduse în materie organică, obținând-se în final replici ale unor oameni care au trăit cândva pe Pământ sau variante noi ameliorate/îmbunătățite prin intervenție asupra genomurilor inițiale.