CategoriesPovestiriPublicații

Molima de trei zile

Această povestire a fost pentru mine un experiment. Am scris-o în timpul Festivalului SF de la Râșnov din 2014 în cadrul primului concurs de proză scurtă “Mihail Grămescu”. Tema din acel an a fost “Copiii salvează civilizația”, iar concursul consta în realizarea unui text SF cuprins între 3.000-10.000 semne, scris pe orice suport, corect din punct de vedere gramatical și cu termen de predare în ultima zi a festivalului. Juriul urma să fie format ad-hoc din organizatorul festivalul Eugen Lenghel și câțiva autori cu renume publicistic, care aveau să fie prezenți la festival și care alegeau să nu candideze la concurs. În realitate organizatorul nu știa cine o să vină la festivalul său și mai ales câți aveau să rămână până la sfârșit.

CategoriesEvenimenteGolem14

Cum a fost la Festivalul SF de la Râșnov 2014

Ziua 1

Am plecat la drum spre primul festival SF la care particip, cu un obișnuit bagaj de mână, burdușit de haine, nelipsita mea raniță cu gadget-uri, gânduri mari și așteptări o mie… Pe fundal se aud bucăți din coloana sonora a filmului Solaris (Cliff Martinez), ciorovăielile post-Colin 2014, ai căror protagoniști sunt Dan Doboș și juriul Colin și nelipsitul ritm sacadat al roților unui Rapid București – Brașov de la Regiotrans.
O cucoană are bufeuri, pe alta o trage curentul, controlorul e drăguț și ajustează aerul condiționat din 5 în 5 minute și cere la schimb un încărcător pentru cititorul său de coduri de bare (o tabletă) necesar la validarea biletelor cumpărate online. Aerul condiționat protestează în fața frecușului, tușind de câteva ori. Trenul fuge. RDS-ul s-a pierdut de rețea. La câteva zeci de km în față, două iscoade au pus primele piciorul pe pământ brașovean. Au fost instruite din timp să caute mijloacele tehnice, dacă se poate și cele mai facile, necesare ajungerii mele la Râșnov – locul cu pricina.

CategoriesPovestiriPublicații

Trophonius Personal Genomics

Cochetam încă din liceu cu SF-ul însă nu am avut curajul să-mi fac publice textele. Asta până într-o zi când, inspirat fiind de o conferință la care am participat în București, m-am apucat și am scris cum văd eu viitorul din perspectiva descoperirilor din domeniul Genomicii și așa s-a născut povestea Throphonius Personal Genetics, pe care într-un exces de „hai să vedem ce iese din asta”, am trimis-o la singura revistă online pe care o cunoșteam atunci – Revista Nautilus a editurii Nemira.