În cadrul proiectului de cercetare în care sunt implicat, denumit sugestiv mtDNA.350RO, a cărui scop este prelevarea de probe biologice de la persoane născute în România și genotiparea ADN-ului mitocondrial, pentru stabilirea fondului genetic al populației romanești pentru markerii HVR1 și HVR2, am primit următorul feedback:
– Și ce aflu dacă îmi fac analiza ADN-ului mitocondrial?
– Descendența pe linie maternă.
– Bine-bine, dar ce aflu?…
Prima mea întâlnire cu John M. Butler a fost acum 8 ani. Era un item al unei bibliografii. Deși cochetasem și înainte cu Genetica Judiciară, când l-am văzut acolo nu mi s-a părut cu nimic deosebit căci nu-mi era cunoscut nici numele și nici cartea. Asta poate și pentru ca ne aflam în 2003 iar cartea care l-a făcut celebru în domeniul geneticii judiciare – „Forensic DNA Typing” fusese publicată în 2001. Șansele ca în doi ani de la publicare o carte de specialitate să ajungă în librăriile din România erau practic infime pentru acea perioadă, așa că ignoranța mea era cumva justificată…
– Tu îți dai seama?… Tu!… Tu ai depășit granițele speciei din care faci parte!… Înseamnă ca tu… tu nu mai ești om!…
Afirmația de mai sus, ușor stilizată pentru a-i da un farmec aparte, nu e nici pe departe adresată într-un context care ar trebui să mă facă să fiu mândru de vreo abatere reală de la Homo sapiens sp.. E mai mult așa un fel de… „Du-te dracu’, că nu ești cu mine!” cusut cu ață roșie!…
Cochetam încă din liceu cu SF-ul însă nu am avut curajul să-mi fac publice textele. Asta până într-o zi când, inspirat fiind de o conferință la care am participat în București, m-am apucat și am scris cum văd eu viitorul din perspectiva descoperirilor din domeniul Genomicii și așa s-a născut povestea Throphonius Personal Genetics, pe care într-un exces de „hai să vedem ce iese din asta”, am trimis-o la singura revistă online pe care o cunoșteam atunci – Revista Nautilus a editurii Nemira.
[Adam] a fost o încercare. Una din multele mele încercări. Îmi doream a fi un început de roman, în care descriam aventurile unei drone umane, un fel de robot care se credea om, la fel ca personajele din serialul Westworld. Numai că nu a fost să fie. Ideea de dronă a luat o altă formă în Omnium (romanul meu de debut) și până la urmă am abandonat ideea.
În lipsă de material și la insistențele editorului de la revista Ficțiuni.ro, l-am transformat pe [Adam] într-o povestire. Nu știu cât de reușită a fost acea transformare.
Povestea originală poate fi citită aici: [Adam]. O versiune îmbunătățită poate fi citită mai jos.
![[Adam]](https://mugo.ro/wp-content/uploads/2014/10/adam.jpg)