Pe 28 iunie Golem14 împlinește doi ani de existență. În arhivă se regăsesc, însă, postări mai vechi de 28 iunie 2014, și asta pentru că golem14.com a rezultat din mai multe proiecte anterioare adunate sub un singur acoperiș. Astfel, prima postare sub noul domeniu (format) a fost despre numele și tema blogului, urmată fiind de una despre Clubul de Lectură Nemira și o recenzie la Rendez-vous cu Rama.
După doi ani de „pregătire intensă” în ale SF-ului, participând la Clubul de Lectura Nemira, mă simt mai bogat cu 24 de cărți. Nu, nu le-am citit pe toate, însă am avut ocazia să le descopăr prin intermediul celor care au făcut-o, iar dintre cele pe care le-am parcurs au fost unele fără de care cred că experiența mea ar fi fost mai puțin colorată.
Catarul de Stanilaw Lem este un periplu halucinant prin trăirile unui fost astronaut, angajat să deslușească o serie de decese misterioase. De ce un astronaut?… Păi… pentru că se încadra perfect în profilul oamenilor care sfârșeau prin a înnebuni din cauze necunoscute, pentru că „un astronaut este pregătit să înfrunte neprevăzutul”, pentru că toate mijloacele convenționale de identificare a cauzei decesului fuseseră consumate fără vreun rezultat și pentru că astronautul ajuns la o oarecare vârstă nu voia să se sinucidă sau să vândă bere precum au făcut sau făceau colegii săi foști astronauți.
Am plecat la drum cu această carte cărând după mine o grămadă de preconcepții. După o auto-evaluare sumară am conștientizat că ele își aveau izvorul în desenele animate stupide pe care le vizionam în copilărie (în lipsă de altceva), în care „vegetalul” era reprezentat de o plantă carnivoră care se comporta ca un șchiop feroce țopăind în stânga și în dreapta într-un pi… pardon ghiveci.
Rendez-vous cu Rama a fost pentru mine o surpriză plăcută. Auzisem câte ceva despre această carte, de la cei cu mai multă experiență decât mine și la un moment dat am simțit că i-a venit rândul. Indiferent ce mi se mai propunea să citesc, eu voiam Rama. Rama. Rama.
