Formular
CategoriesGolem14

Reviste online și bloguri SF românești

Sondajul cu același nume a fost postat online la 1 august 2014 ora 20:06 și a fost accesibil timp de 5 zile (și arăta cum se vede mai sus). Inițial intenționam să-l las activ pe termen nedeterminat, însă am renunțat repede la idee când am observat ca a devenit locul de joacă al mai multor grupuri de interese din SF-ul românesc.

 

Am fost de-a dreptul naiv să cred că în această comunitate există onoare sau fairplay. Aceste grupuri s-au apucat să speculeze la maxim capacitatea votului multiplu. Da domnilor și doamnelor… la acest sondaj se putea vota de mai multe ori printr-un simplu refresh al paginii. A fost o decizie conștientă și asumată. Era foarte ușor să adaug un câmp obligatoriu cu adresa de e-mail și atunci tentativa de fraudare a unora ar fi fost exclusă, însă sondajul ar fi devenit greoi și doar câțiva s-ar fi aventurat să-l facă. În schimb am apelat la alte mecanisme de control și ceea ce nu știu cei care se sculau între 4 și 6 dimineața ca să voteze de câteva zeci de ori la rând în favoarea lor, este faptul că există mijloace foarte simple de depistare și de eliminare a votului multiplu.

Sondajul a adus o mulțime de noi utilizatori către Golem 14. Statistica vorbește de la sine și în același timp reflectă avântul unor grupuri de interese în a vota masiv o anume revistă sau un anume blog SF. La un moment dat era chiar haios să vezi care grup se aventurează în contrabalansarea rezultatelor.

Numărul de pagini per sesiune. Pentru sondaj erau necesare minim două.

Făcând o analiză a dinamicii sondajului și a traficului pe Golem14 (care nu e foarte mare ceea ce îl face ușor de analizat) am ajuns la concluzia că voturile care se apropie cel mai mult de un adevăr și care pot fi luate în considerare ca fiind veritabile sunt cele din primele 48 de ore de la lansarea sondajului, evident realizate de vizitatorii unici.
Astfel, per ansamblu au fost 520 de voturi din care mai mult de jumătate au fost vot multiplu. În cele 48 de ore supuse analizei au fost 146 de voturi valide din care 127 pentru prima întrebare „Care este revista dvs. online favorită?” și 146 de voturi la cea de-a doua „Care este blogul dvs. favorit?”.

Pentru întrebarea „Care este revista dvs. online favorită?”, situația după 48 de ore arăta în felul următor:

Pentru întrebarea „Care este blogul dvs. favorit?”, situația după 48 de ore arata în felul următor:

Am făcut și o analiză încrucișată între cele doua întrebări. Astfel, în primul grafic sunt cei care au votat doar la a doua întrebare și reflectă mai degrabă tipul de vot prietenesc de genul „votați-mă și pe mine în sondajul asta”, iar celelalte grafice reflectă orientativ ce bloguri citesc cei care au votat o anumită revistă online. Spun orientativ pentru că numărul de voturi strânse de anumite reviste (Gazeta SF, Helion Online, Fantastica și Nautilus) este prea mic pentru a avea o valoare statistică.




Din punctul meu de vedere acest sondaj și-a atins scopul, care poate definit cel mai bine prin comentariul unui utilizator:

Habar nu aveam ca exista toate revistutele astea online. Cît despre blog-uri, nici atît! Cînd voi avea timp o sa arunc o privire…

Atunci când rezultatele sondajului au luat-o razna în zilele 3, 4 și 5, anumite personaje au început să strige în stânga și în dreapta cât de incorecți sunt unii sau alții pe principiul „hoțul strigă hoții”. M-am simțit la un moment dat ispitit să fac un grafic și cu cei care au votat multiplu în cele 3 zile. Dar… nu aș fi făcut altceva decât să alimentez războiul rece purtat între anumite facțiuni SF. Pentru acestea am un singur mesaj și o întrebare. Nu mă simt deloc descurajat în a sonda mediul online din când în când și vă asigur ca întotdeauna voi avea mijloacele necesare în ai depista pe cei care cred ca ating faima votându-se singuri. Iar întrebarea mea este poate ușor retorică. Nu ar fi mai constructiv să vă duelați în texte SF de calitate și nu în orgolii legate de imaginea online? Eu nu am trăit în perioada de glorie a SF-ului românesc (pe vremea când în țară erau zeci de cenacluri), însă, înainte să știu ce-i aia SF românesc, am auzit de câțiva autori datorită calității textelor lor. Timpul le cerne pe toate…

Last Updated on 06.03.2022 by Mugo

3 comments on “Reviste online și bloguri SF românești”

Te-am avertizat asupra posibilitatii votului multiplu printr-un comentariu care n-a fost aprobat. Buna ideea cu vizitatorii unici, depistati probabil pe baza de IP… doar ca exista si treaba cu IP-ul variabil, care compromite acuratetea sondajului. Am trecut prin aceleasi rahaturi la primele sondaje de pe Galileo Online, la fel au trecut si cei de la CititorSF. De aceea, verificarea identitatii prin folosirea unei adrese de mail valabile e de neevitat. Ii va descuraja doar pe votantii de ocazie, trust me. Ideea sondajului e faina, oricum, iar utilitatea lui e de netagaduit.

Îmi pare sincer rău că demersul tău s-a sfîrșit așa, chiar dacă, poate, și eu am contribuit la asta atunci cînd mi-am exprimat nedumerirea față de avalanșa de voturi în anumite direcții. Se pare că și semnalul meu a declanșat unele reacții și tot așa.
Sper că povestea cu hoții strigă hoții nu se referă la mine, eu am votat o singură dată, lucru pe care tu îl poți afla.
În rest, eu tot sper în competiția onestă, bazată pe ceea ce facem și nu pe ce-i putem face pe alții să creadă despre ceea ce facem. Mă gândesc că aceia care fraudează sondajele (și orice fel de vot) știu foarte bine cît de proaste le sînt rezultatele, din moment ce simt nevoia să fraudeze.
Știu că tuturor ne place să cîștigăm, dar mai știu și că asta nu se poate întîmpla tot timpul. Unoeri mai și pierdem. Important e să facem lucrurile bine. Iar dacă le facem bine, aprecierea celorlalți vine oricum. Nu e nevoie să dăm din coate pentru asta.
Încă o dată, îmi pare rău că s-a terminat așa. Pe de altă parte, în tot răul e un bine. Din analiza ta rezultă multe lucruri interesante. Și de discutat.

Dă-i un răspuns lui Michael HaulicăAnulează răspunsul