Povești de speriat copiii

Sunt câteva povești horror care mi-au marcat copilăria. Unele sunt frânturi din povești publicate, altele sunt legende urbane sau întâmplări reale, altele sunt scorneli personale… Iată doar câteva:

1. Fratele doctor (din categoria legende urbane / întâmplări reale) – Poveste spusă de părinți în urma unui incident care s-ar fi petrecut undeva în Romania anilor ’80, probabil ca o atenționare la ce implicații putea să aibă curiozitatea excesivă și/sau incapacitatea de a face diferența dintre bine și rău.

Se spune, că o anumită familie, după cum se obișnuia adesea în acele vremuri, își lasă copii, o fetiță și fratele ei mai mare, închiși în casa, pe perioada în care părinții erau la muncă. Influențat de o anume sau vizionat la TV, în care se explica procedurile unei operații medicale, fratelui i-ar fi venit în gând să aplice aceleași tehnici pe sora lui mai mică, în a de a o face „mai bine”. Bineînțeles incizia de mare finețe a fost făcută la nivelul abdomenului cu un cuțit de bucătărie. Primul care a ajuns a a fost tatăl, care văzând scena de groază, a înnebunit și sub impulsul momentului și-a aruncat fiul pe geam, de la nu mai știu ce etaj.

2. De-a v-ați ascunselea (din categoria legende urbane / întâmplări reale) – Poveste spusă de bunica.

Un grup de copii se jucau de-a v-ați ascunselea. Unul dintre copii s-a ascuns în frigider, unde a rămas blocat, fiind găsit după câteva ore mort prin sufocare. Pe vremea bunicii mele, frigiderele aveau un sistem de închidere care nu iți permitea să deschizi ușa din interior.

3. Sfârșitul lumii (din categoria scorneli) – Poveste spusă de o ă cu câțiva ani mai mare că mine, eu având 4 ani.

ca mea îmi spunea cu un ton nonșalant, cum că peste câțiva ani (probabil în anul 2000), va veni sfârșitul lumii, materializat printr-o bălmăjeala de potop și îngeri coborați din cer… și să nu uit și de personajul cheie „Anticristul” care făcea și dregea, vrute și nevrute și mai ales… cai verzi pe pereți… În fața terorii prezentate, am avut o reacție de negare crezând ca-i vreo păcăleală… Argumentul suprem a venit de la bunica partenerei mele de joacă, aflată într-o cameră alăturată și pe care acum, o bănuiesc că fiind ușor scrântită la minte.

– Mamaieeeee!… Nu-i așa că scrie în Biblie că vine sfârșitul lumii?

– Da mamaie, așa scrie…

Păi dacă venea de la un adult… și mai scria și în Biblie (orice ar fi însemnat asta), era suficient pentru a mă lasă cuprins de teroarea unui sfârșit apocaliptic în fața căruia nu puteam face nimic. Atunci am conștientizat pentru prima oară că nu trăisem suficient.

4. Lacul Morii (din categoria întâmplări reale / legende urbane /scorneli) – Poveste venită din mai multe surse.

Dacă mergeți la Lacul Morii o să găsiți o serie de cruci pe marginea lui, puse de rudele îndurerate care și-au pierdut acolo, ființe dragi (îndeosebi copii) prin înecare. Se pare că înainte pe locul în care azi este amplasat lacul, a existat un cimitir, care a fost și nu a fost, corespunzător strămutat. Rudele care au avut un oarecare interes și-au strămutat morții… restul rămășitelor (adică marea majoritate) au fost făcute una cu pământul de către buldozerele comuniste.

Legenda urbană spune că… morții cărora li s-a deranjat somnul, trag pe câte unul viu la ei, în timp ce se scaldă în lac… Și că dacă faci baie noaptea, de printre dalele de ciment crăpate ies oasele și mai ales craniile morților.

5. a care vede tot (din categoria scorneli) – Poveste trăită.

Aveam o a care era mereu informată despre activitatea mea infantil-ilicită… Și avea prostul obicei să vina la mumă-mea la cafea unde îi povestea năzdrăvăniile mele „de afară”. Spre surprinderea mea știa în detaliu toate prostiile pe care le făceam și chiar mă amenințase la un moment dat, că ea are un ochi la spate fermecat cu care vede TOTUL!. Povestea ei se pupa perfect cu un văzut pe bulgari, cu unu’ căruia în mod sinistru i se ridica din când în când o bucată de păr la spate – defapt pleoapa unui ochi ascuns. Deci, era posibil… a pentru mine era unul din oamenii aia cu ochi la spate. Târziu m-am prins că valențele ei de spion absolut se datorau copiilor ei / partenerii mei de joacă care mă turnau la greu… nu că ei ar fi fost niște sfinți… erau doar majoritari 4 la 1.

6. Încurcătura de la maternitate (din categoria întâmplări reale) – Poveste spusă de părinții mei…

La maternitatea în care fusesem adus pe lume, întâmplarea face ca într-o bună zi să i se aducă mumei mele pentru alăptat, un alt copil…

– Doamnă, ăsta nu-i copilul meu, zise mumă-mea văzând copilul mai slab și cu un alt plânset decât știa ea.

– Cum să nu fie doamnă copilul dvs?.. zise asistenta incapabilă pe moment sa accepte existența vreunei erori..

În fine, la insistențele mumei mele, asistenta a verificat și într-adevăr mai exista un băiețel cu nume de familie identic, născut în aceeași perioadă…

Evident, trăind ani la rând cu aceasta poveste în minte… așa cam pe la adolescență… mai în gluma mai în serios mumă-mea îmi spune că e timpul să aflu adevarul… că totuși are niște dubii… că se poate să se fi înșelat în privința mea și că primul copil adus în ziua aceea ar putea fi copilul ei real… clipă în care un singur gând mi-a străfulgerat mintea:

– Ahhhaaaaa!… Știam eu că sunt diferit!…

Testele tice au demonstrat contrariul!…

7. Oglinda – poarta către o altă dimensiune (din categoria scorneli) – Poveste auzită de la partenerii de joacă…

Dacă la fix 12 noaptea te apropiai de o oglindă și ziceai de 3 ori o incantație anume… Din oglinda ieșea nimeni alta decât Satana… Evident eu aveam în camera în care dormeam o oglinda mai mare ca  mine, pe care obișnuiam, după povestea asta, să o acopăr cu un cearceaf… asta ca nu cumva vreodată Satana să iasă singură de capul ei !…

[…]

Bineînțeles, până la urmă am înțeles rostul poveștilor în momentul în care bunicul meu a început să-mi povestească pățaniile din tinerețea lui, care adesea, foarte ușor și natural, alunecau în povești fantastice pline de umor. Iată un exemplu:

Un tânăr fecior s-a dus în toiul nopții, la fata din sat, pe care o plăcea. Știa dinainte în ce camera dormea și ca să nu scoale toată casa s-a gândit el să „împungă” fată, băgând o sârmă printre chirpici… Fata s-ar fi trezit și văzând sârma ieșind din perete și-ar fi dat seama că trebuie să iasă neapărat afară, la urinat. Evident, socoteala de a nu s-a pupat cu realitatea, căci fata plecase de câteva zile la nu știu ce rude în alt sat, iar mumă-sa se culcase în patul ei…

Sârma a trecut prin peretele de lut ca un burghiu numai că la ieșire sârma nu s-a arătat print-o găurica mică, după cum se aștepta savantul nostru, ci ieșirea s-a soldat cu desprinderea unei bucăți consistente de lut care a căzut „peste biata babă”…

Luată prin surprindere baba a sărit ca arsă în genunchi, lângă pat, unde a început să facă de zor mătănii „zghierând ca din gurâ di șărche: I-mă Doamni, nu răschi casa pisti mini!!!…

[…]

Poveștile au rolul, farmecul și puterea lor… conștientizând asta, am început să inventez mai întâi propriile scorneli… prima victimă fiind fratele meu mai mic, care știa despre mine că am un fermoar care începea la ceafă și cu ajutorul căruia noaptea îmi dădeam jos pielea de om… Sau că a fost adoptat, mama lui naturală fiind femeia care ne trezea adesea cu „sticle goale cumpăăăărrr!…

Apoi am continuat sa umblu cu povești pe la familie, pe la prieteni, pe la șefi… până într-o buna zi când am dat-o de-a dreptul în SF-uri…

Lasă un comentariu