- De citit romanul Marțianul apărut la editura Paladin. (Check!)
- De vorbit despre el în cadrul lansării ce a avut loc la Târgul Gaudeamus din acest an. (Check!)
- De văzut filmul lui Ridley Scott (Check!)
- De scris o recenzie. (Vezi în cele ce urmează…)
Am luat contact prima dată cu cel de-al doilea roman al lui Andy Weir, pe Goodreads. Această rețea de socializare a atins în 2013 peste 20 de milioane de utilizatori (cititori) iar Marțianul a fost aleasă cartea anului în 2014. Nu m-am apucat atunci să o citesc și nici când a început isteria din jurul filmului care a făcut-o și mai populară decât era. Mie îmi plac lucrurile așezate. Mai exact, prefer să testez un produs literar, cinematografic sau în general artistic, atunci când nu mă aflu sub influența drogurilor mass-media. Astfel, ocazia de a citi Marțianul a apărut, în ceea ce mă privește, atunci când Michael Hăulică mi-a lansat o provocare: „N-ai vrea să vorbești despre Marțianul la lansarea de la Gaudeamus?”
S-a scris mult despre acest roman, atât de mult încât cea mai veridică abordare mi se pare aceea în care vă expun succint cu ce am rămas după ce am trecut prin primele trei sarcini enumerate la început.
Povestea personajului principal Mark Watney, pe scurt Marțianul, este de fapt povestea omului, a speciei umane. Spre deosebire de alte organisme, Natura ne-a înzestrat pe noi oamenii cu o „unealtă de creat unelte“, căruia noi îi mai spunem „creier“ „inteligență“ sau „rațiune“. Ea ne permite să depășim limitele biologice ale corpurilor pe care le posedăm creând unelte ce ne asigură supraviețuirea în medii neospitaliere. Explorarea și curiozitatea vin la pachet cu inteligența, motiv pentru care ne-am propus parcă să cucerim locuri din ce în ce mai îndepărtate.
Privind trecutul omului, după ce a ajuns pe fundul oceanelor și pe Lună, Marte ar fi următorul pas pe lista de obstacole pe care el și-a propus să le depășească.
Din acest motiv, dar și datorită meticulozității cu care s-a documentat autorul în probleme de aeronautică, astronomie și tot ce presupune o misiune pe Marte, chiar dacă în momentul de față romanul este încadrat în genul Science Fiction, nu m-ar mira dacă peste câțiva ani ar trece în mainstream, odată cu primii pași (reali) făcuți de oameni pe Planeta Roșie. Când citeam Marțianul, îmi plăcea chiar să-mi imaginez cum cartea din mâinile mele ar putea deveni lectură obligatorie – un fel de „manual“ pentru astronauții ce vor fi implicați în astfel de misiuni.
Apoi… e imposibil să nu empatizezi cu Mark. E de-al tău… și e singur pe o planetă pustie. Uiți de costuri și de celelalte probleme ale umanității și vrei în sinea ta să îl aduci acasă sau măcar să vezi ce se întâmplă cu el… Și nu pentru ca e un astronaut specializat în Botanică și ceva inginerie… ci pentru că e în primul rând un om… Un ambasador… Cel care te reprezintă ca specie acolo unde puțini au ajuns…
Specializarea mixtă a lui Mark reprezintă unul din factorii care îi salvează viața și ceea ce mi se pare interesant este un lucru pe care îl cred cu tărie și anume faptul că în condiții extreme, diferența dintre o moarte sigură și amânarea ei sau obținerea unei șanse de supraviețuire, stă în capacitatea individului de a se folosi de propria inteligență. Altfel spus… în cele mai grele momente dăm ce-i mai bun din noi… sau murim.
E ca și cum o voce lăuntrică ar țipa la tine: „Vei muri de frig, de lipsa oxigenului, de sete sau în cele din urmă de foame. Fă ceva!… Fă din rahat bici… sau mai bine cultivă niște cartofi!…“ Și faci, căci nu ai de ales…
Înainte de a vorbi despre Marțianul la Gaudeamus, am fost întrebat dacă e posibil așa ceva. Adică să folosești sol marțian amestecat cu fecale de origine umană pentru a cultiva (în condiții de seră) cartofi.
Chiar dacă solul marțian conține nutrienți vitali pentru viața de tip terestru, prezența percloraților îl poate face foarte alcalin (pH 8.3), adică toxic. Cu toate acestea cei de la NASA nu au putut exclude posibilitatea ca perclorații găsiți în anumite probe de sol, să se datoreze de fapt unei contaminări. Indiferent dacă e așa sau nu, știm foarte bine că suprafața unei planete nu este omogenă și de dragul poveștii aș considera că baza misiunii Ares 3 (cea care l-a dus pe Mark pe Marte), ar fi situată într-o zonă cu sol fără concentrații toxice de perclorați.
În plus, mi se pare faină una din ideile regăsite în carte și anume că atunci când cineva reușește, într-un loc nou, să cultive ceva, se consideră că a colonizat acel loc, Mark devenind astfel primul colonist al planetei Marte… Mark săracul, e fără voia lui primul în multe privințe… Primul om care cultivă ceva pe Marte, primul om care s-a folosit de tehnologia unei misiuni anterioare pentru a relua legătura cu Terra, primul om care a călătorit sute de km într-un fel de Land Rover marțian, primul care a supraviețuit timp de 4 ani… primul care… primul…
Filmul e OK. Cam pe repede înainte, dar na, așa e un film – o carte comprimată sau doar vârful unui iceberg. Romanul e împărțit în mai multe planuri de acțiune – Jurnalul lui Mark, forfota din cadrul agenției spațiale americane și activitatea de pe Hermes – nava care se întoarce pe Pământ. Ei bine, în carte trăiești zi de zi alături de Mark și afli mai toate problemele cu care se confruntă, pe când în film tot ce pățește el pare mai degrabă o derulare sau o trecere în revistă a principalelor evenimente.
Paranteză: a mai observat careva că suportul de creioane de pe biroul lui Mark și ursulețul de pluș din mâna unuia din cosmonauții de pe Hermes sunt de la Ikea, iar acțiunea poveștii se presupune că are loc în 2035?… Nu?… Să trecem peste…
Concluzii:
- De ce?
Pentru că îți prezintă stadiul actual al astronomiei, Marțianul fiind una din cele mai bine documentate cărți pe care le-am citit. La apariția ei a contribuit și publicul întrucât versiunea draft a apărut online (pe website-ul personal al autorului) – un fel de roman construit cu ajutorul feed-back-ului venit de la cititori. Abordarea asta e la modă și are un avantaj… te ajută să scapi de derapările în decor. Dezavantajul… e că atunci când lucrurile devin serioase, adică romanul depășește stadiul de proiect, trebuie să-l retragi din online…
- Când?
Înainte de prima misiune umană pe Marte. Și… înainte de a vedea filmul.
- Cum?
Singur… rupt de lume… Tu cu tine însuți și nimic altceva.
- Unde?
Noaptea, pe lângă un telescop care să îți permită să arunci un ochi spre Marte.
Featured Image: ticotimes.net
*Deși seamănă, cartea (coperta) din imagine nu aparține editurii Paladin, ci unei edituri din Germania. Am dat peste aceasta ediție în Aeroportul din Zürich.
Last Updated on 03.03.2022 by Mugo