Hard SF vs Soft SF

Sunt mulți iubitori de Science Fiction care nu cunosc ce înseamnă sau nu fac diferența între Hard SF și Soft SF ca grupe distincte ale aceluiași gen. Îi văd în diverse împrejurări cum încadrează cu lejeritate un Soft SF în afara genului Science Fiction sau spun despre un Hard SF că este „plin de detalii tehnice plictisitoare”.

Conform celor mai simple definiții, Hard SF-ul este o categorie de povestiri, nuvele, romane Science Fiction, a cărui subiect se concentrează asupra științelor reale (fizică, chimie, astronomie, biologie moleculară etc.), prin comparație cu Soft SF-ul care se concentrează pe științele umaniste (sociologie, psihologie, ecologie etc.). De asemenea, Hard SF-ul pune accentul pe detaliile științifice, în timp ce Soft SF-ul, pe personaje și pe firul epic.

Scriitoarea Kathrine Roid merge mai departe și combină cele două definiții:

Hard SF-ul pune accent pe științele reale, iar Soft SF-ul pe om și pe efectele asupra oamenilor.

Pe lângă subiectul cărților SF, mie îmi este foarte clar că există iubitori de Science Fiction care sunt mai atrași de partea literară a unei cărți și atunci aleg și le place să citească Soft SF, așa cum sunt și pasionați de care, din contră, vânează argumentația științifică și valabilitatea ipotezelor emise. Parcurgerea unei cărți este în sine un act subiectiv și relativ. Dacă vreți să vă convingeți de acest aspect, mergeți la orice club de lectură și o să vedeți cât de variate sunt opiniile cititorilor pe marginea unei cărți care a fost recent citită. Fiecare om extrage dintr-o carte ceea ce îl face să vibreze… să reacționeze la conținutul ei. Și în mare parte asta ține de experiența de viața a fiecăruia, de starea în care se afla în momentul lecturării, de vreme, etc.

Personal, sunt atras mai mult de Hard SF, lucru care se poate observa atât din cărțile care îmi plac, cât și din stilul scrierilor mele. Îmi place și Soft SF-ul, dar dacă ar fi să compar efectul celor două categorii asupra mea, aș zice că Hard SF-ul îmi face creierul să zbârnâie, pe când Soft SF-ul aleg să-l citesc ca pe o lectură ușoară, mai ales când mă simt obosit și/sau puterea mea de concentrare este la pământ.

Câteva exemple de romane SF după cele două categorii:

Soft SF Hard SF

Evident, Science Fiction-ul are o mulțime de alte clasificări/sub-genuri (vezi wikipedia), dar cea prezentată în această postare mi se pare cea mai simplă. Mai mult, consider că acele persoane care resping literatura Science Fiction (adesea din cauza unei intoxicări în prealabil cu ceea ce se prezintă drept SF la televizor) s-ar putea să găsească atractive cărțile din categoria Soft SF, mai ales dacă au pe cineva care să le îne către ele. De exemplu, am întâlnit pe cineva care afirma că nu agreează literatura Science Fiction, dar care după ce a trecut prin experiența lecturării lui Dune, avea sa-și schimbe total părerea despre SF.

Fie ea hard ori soft, literatura Science-Fiction de calitate trebuie să o cauți în jurul tău așa cum cauți o carte valoroasă într-un anticariat. Trebuie să dai multă maculatură la o parte până să ajungi la ea. Și… când spun „de calitate” mă refer la cea impusă de gusturile, experiența și educația fiecăruia… cea care te face să „vibrezi”…

Imagine de copertă: Mercedes-Benz

Un comentariu la „Hard SF vs Soft SF”

Lasă un comentariu