Gardul viu

Gardul din plasă zincată bordurată (despre care am scris aici) are o mulțime de avantaje, mai puțin cel al intimității. Dacă vrei să faci plajă în propria curte, toți trecătorii te pot vedea de pe stradă în toată splendoarea formelor tale.

O soluție rapidă ar fi învelirea gardului cu o plasă verde care imită iedera (varianta mai scumpă) sau cu o pânză verde (varianta mai ieftină). Problema acestei abordări constă în faptul că în timp plasa/pânza trebuie înlocuită pentru că se îmbâcsește de praf (variantele ieftine dau chiar un aspect de șantier perimetrului) și ambele stau cam prost cu izolarea fonică sau cu retenția de noxe de la mașini.

O soluție mai puțin rapidă dar cu beneficii pe termen lung este cea a unui . Sunt o mulțime de plante agățătoare, arbuști sau arbori din care se pot realiza „pereți vegetali”, însă când vine vorba de suprafețe mari precum cea a unui gard, toată lumea caută ceva ieftin, care să crească repede și care să nu necesite cine știe ce întreținere.

Ținând cont de substratul existent (gardul de plasă bordurată), prima mea idee a fost să folosesc Viță canadiană (Parthenocissus quinquefolia). Această plantă nu e pretențioasă crește mai peste tot, iar toamna are un colorit roșiatic spectaculos.

În timp, un răsad poate acoperi o suprafață destul de mare, poate ajunge la înălțimi de 15-20 m (pe clădiri) și costa vreo 16 lei/buc. Dacă ai răbdare poți să pui în apă lăstari de 20-30 cm tăiați dintr-un alt gard, care în câteva săptămâni vor face rădăcini și astfel mai scutești niște bani.

Am renunță la ideea de a planta după ce m-am documentat mai bine și am aflat că tipul ăsta de viță produce niște fructe asemănătoare unor ciorchini de strugure, care sunt otrăvitoare. Animalele, în special cele de casă, nu le mănâncă, însă dacă în aria în care este plantată au acces copiii mici, atunci acest tip de gard reprezintă un oarecare risc.

A doua alegere pe lista mea de opțiuni a fost „Gardul viu minune”… Cel puțin așa îl numesc în scop comercial cei de la Homa S.R.L., o firmă din Covasna. Tipul ăsta de gard e cunoscut și prim faptul că Buhnici a cumpărat de la ei răsaduri pentru împrejmuirea casei sale ecologice (#casabuhnici) și astfel s-au ales și cu ceva publicitate online.

În spatele acestei denumiri se află de fapt Ulmul de Turkestan (Ulmus pumila celer), un arbore cu frunze căzătoare mici, dese, lucioase având coloratura de verde viu, care este cunoscut pentru rapiditatea cu care crește (3 m în 2 ani) și a faptului că nu este deloc pretențios, suportând chiar și temperaturi de -35 grade C și rezistând la vânturi extreme.

Cei de la Homa S.R.L. vând răsaduri de unul sau doi ani cu 2,15 lei/răsadul (prețul variază în funcție de cantitate și ofertă). Pentru gradina mea ar fi costat 925 de lei fără transport. Însă cum nu tot ce apare pe internet ca fiind bun e și ieftin, am căutat aceeași plantă în alte părți. Am menționat totuși de firma asta pentru că website-ul lor gardviu.ro e plin de sfaturi bune despre acest tip de gard.

Am dat peste un magazin online din Bistrița-Năsăud care mi-a acceptat comanda dar nu mi-a mai confirmat-o ulterior. După ce am sunat la ei, mi s-a spus că e prea devreme pentru recoltare (în noiembrie a fost, ce-i drept cam prea cald anul ăsta) și să mai revin după ce cad frunzele copacilor în localitatea în care locuiesc. Treaba asta cu căzutul frunzelor e o chestie atât de relativă încât mă gândesc că poate vânzătorul a făcut mișto de mine. Am mai așteptat vreo două-trei săptămâni… Ca să cadă frunzele, evident!… Am făcut o nouă comandă și când am văzut că sunt tratat cu aceeași indiferență, într-un final am renunțat.

Am găsit apoi pe publi24.ro un nene din Oradea care mi-a vândut firul de lăstar (de 1 an) cu 0.7 lei bucata.

Am cumpărat 430 bucăți, ca să fie prețul rotund – 300 lei. Am estimat că îmi trebuiau 390 (la final am numărat 346), dar am luat mai mulți și ca să am de unde alege sau în caz că nu se prind câțiva, să am cu ce înlocui la primăvară. Lăstarii erau grupați în mănunchiuri de câte 100 (bănuiesc eu, căci nu am avut răbdarea să-i număr) și aveau între 30 și 60 cm înălțime cu tot cu rădăcină

Mi-am burdușit mașina cu bidoane de apă, am pus și burghiul manual cu diametrul de 8 mm cumpărat de pe net (care s-a adeverit a fi complet nefolositor), am mai luat și niște unelte de back-up (o daltă și un ciocan), snopurile de răsaduri, o găleată, pene de lemn, folii anti-buruieni, cuie de plastic și am plecat spre într-o nouă aventură.

Gardul viu se poate planta realizând găuri cu un burghiu de pământ manual, sau cu un moto-burghiu. Se mai pot da găuri în pământ și cu un levier și o cheie franceză (așa cum am văzut la Buhnici) iar dacă nu aveți instrumentele necesare pentru găurire, se poate săpa un șanț folosind o cazma.

Eu am mers pe varianta cea mai rapidă și cu costuri minime (varianta Buhnici), însă cum nu am găsit un levier hexagonal decent, am improvizat și am folosit în schimb o daltă hexagonală cu vârful conic, lungă de 40 mm (vezi poză). În alegerea făcută am ținut cont și de folia anti-buruieni pe care voiam să o pun.

Procedeul era în felul următor: marcam cu pene de lemn punctele de plantare în funcție de gardul din plasă bordurată și celelalte răsaduri deja plantate, apoi scoteam pe rând câte o pană, făceam o gaură înfigând daltă în pământ vreo 20 cm, scoteam dalta, alegeam răsadul, îi fasonam rădăcinile, îl băgam în gaura și treceam la următoarea pană. Au fost și zone de pământ în care s-a mers mai greu, în majoritatea porțiunilor, însă, s-a mers relativ ușor (pământul fiind mai afânat). La final am udat cu apă fiecare răsad și am presat cu picioarele pământul din jur.

Ca să scot dalta din pământ am folosit o cheie prin rotire în stânga și în dreapta, iar după o vreme ca să meargă mai repede treaba băteam pur și simplu cu ciocanul în părțile laterale ale dălții (în stânga și în dreapta, înainte și înapoi), până ieșea.

Mi-a luat cam două zile să dau cele aproximativ 390 de găuri, necesare gardului. Am pus ulmii pe două rânduri la o distanță de 20 cm (ca să fie gardul mai dens/opac) pe latura cu drumul și pe un singur rând în rest.

În ultima zi am terminat pe înserat. Apoi a început să plouă prima oară după câteva săptămâni. Cu mâinile ușor umflate și ceva durere de spate, am condus satisfăcut prin traficul aglomerat de pe centura capitalei, știind cât de bine a picat ploaia aia după plantarea ulmilor.

Cele 20-40 de răsaduri care mi-au rămas în plus le-am plantat în două ghivece pe care le voi ține pe balcon până în primăvară când voi vedea dacă sunt răsaduri care nu s-au prins.

Actualizare ulterioară (primăvara): răsadurile de pe balcon au înverzit mai repede decât cele din grădină. Din 346 fire puse doar trei au trebuit înlocuite (unul rupt, unul smuls de vânt și unul uscat).