Prima mea întâlnire cu John M. Butler a fost acum 8 ani. Era un item al unei bibliografii. Deși cochetasem și înainte cu Genetica Judiciară, când l-am văzut acolo nu mi s-a părut cu nimic deosebit căci nu-mi era cunoscut nici numele și nici cartea. Asta poate și pentru ca ne aflam în 2003 iar cartea care l-a făcut celebru în domeniul geneticii judiciare – „Forensic DNA Typing” fusese publicată în 2001. Șansele ca în doi ani de la publicare o carte de specialitate să ajungă în librăriile din România erau practic infime pentru acea perioadă, așa că ignoranța mea era cumva justificată…
Așadar… un rând într-o bibliografie… la un examen pentru ocuparea unui post… un rând între multe altele și de fapt cel mai important dintre toate.
Examenul l-am luat. Munca am început-o… Rândul s-a transformat în manual folosit în perioada de tutelă, apoi, în timp, manualul s-a transformat în biblie… Prin acest ultim termen înțelegând cartea de căpătai a oricărui inițiat în Genetica Judiciară, pe care după ce o stăpâneai bine, o puteai folosi pe post de sperietoare în orice dispută colegială care se încheia adesea cu un „scrie și în Butler!…”
A doua mea întâlnire cu Butler a fost sub forma unui autograf pus pe un pliant care făcea reclamă unei platforme automate de manipulare a lichidelor (cu care lucram de zor în acea perioadă), adus de niște colegi mărinimoși de la un grup de lucru ENFSI, unde au avut prilejul sa-l întâlnească pe deja faimosul Butler. Evident asta n-ar fi însemnat mare lucru într-un alt context… însă începi să apreciezi valoarea unei cărți de specialitate și implicit a omului din spatele ei, când ai tendința firească de a lucra mai mereu cu ea… în așa fel încât ajungi într-o buna zi să-ți conștientizezi faptul că universul tău profesional ar fi fost cu mult mai dificil fără o bază, clar explicată de un pedagog adevărat, mai ales într-un domeniu apreciat de mulți ca fiind fascinant dar greoi.
Și uite așa un om contemporan cu mine, aflat la mii de km distanță, rostindu-i numele aproape săptămânal, folosindu-l în articole, cursuri și prezentări, căutându-l și urmărindu-i activitatea științifică… mi-a devenit în timp mai familiar decât mulți colegi din departamentele alăturate…
A treia întâlnire cu Butler a fost cea mai palpitantă. În aprilie 2011, mă aflam la o conferință care avea loc în Bruxelles. Într-una din pauzele de cafea am observat ca lobby-ul hotelului se umplea cu mai mulți oameni decât încăpeau în sala de conferințe. Întrebând în stânga și în dreapta mi s-a spus că în paralel mai are loc o altă conferință, undeva într-o sala alăturată. N-am avut timp să mă interesez prea mult de conferința soră, căci hop îl recunosc pe Butler (evident, din poze).
Aia era șansa mea… Vânez clipa în care rămâne singur… mă duc la el… îi întind mâna… mă prezint… și înainte să fie anunțată reînceperea inopinată a prelegerile celor două conferințe, îmi calc în picioare orgoliul juvenil și îl rog să facă o poză cu mine… Omul foarte politicos de fel, probabil obișnuit cu astfel de manifestări, a acceptat fără ezitare. Apoi fiecare și-a văzut de ale lui.
La finele primei zile de prelegeri, m-am retras în camera de hotel pentru a mă schimba cu ceva mai lejer, având în gând să merg și să-mi petrec restul zile pe străduțele din centrul Bruxelles-ului, mâncând gofre cu de toate și ciocolată fel-de-fel…
Nu m-am îndepărtat prea mult de Sheraton (hotelul la care fusesem cazat), când deodată în fața mea îl văd pe Butler venind dinspre centru. Părea total dezorientat, puțin dezamăgit și oarecum cu capul în nori…
L-am salutat când am ajuns în dreptul său, gândind că cel mai probabil nu-și va mai aminti de mine… însă surpriza mi-a fost mare, căci am realizat că se bucura oarecum să vadă pe cineva cunoscut. Din vorbă în vorbă mi-am dat seama că era prima lui călătorie la Bruxelles și că ieșise sa-şi facă „siesta” vizitând orașul, însă ne-cunoscându-l, nu avusese curajul să se aventureze prea departe… Iar ceea ce văzuse în mica lui escapadă, nu-l impresionase prea tare…
M-am oferit să-i fac un tur al principalelor atracții din centrului Bruxelles-ului… și iar surpriză… era și mai încântat de idee…
Evident, pe tot parcursul călătoriei noastre am vorbit vrute și nevrute…. de la modul în care eu și colegii mei am ajuns să învățam după cartea/cărțile lui… până la lucruri mai personale precum prietenii și familiile noastre. Amândoi eram fascinați unul de celălalt… eu căci aveam ocazia să vorbesc cu un mentor… el probabil pentru că îi ofeream un feed-back sau o perspectivă europeano-balcanică… pe care nu avusese ocazia să o cunoască cu alte ocazii în care vizitase Europa.
Forensic DNA Typing a fost publicată în 2001 la editura Elsevier Academic Press. A urmat o a doua ediție în 2005, apoi autorul a hotărât (cu acordul soției care i-a tolerat de-a lungul timpului apucăturile pedagogice), să împartă cartea inițială în trei volume:
2010 – Fundamentals of Forensic DNA Typing
2012 – Advanced Topics in Forensic DNA Typing: Methodology
2014 – Advanced Topics in Forensic DNA Typing: Interpretation
 |
 |
Și pentru că Butler și-a acceptat de la bun început rolul de evanghelist al acestei științe aplicate numită Genetică Judiciară, majoritatea materialelor din cărțile sale sunt reînnoite permanent și puse la dispoziție gratuit publicului larg pe website-ul propriu numit sugestiv Short Tandem Repeat DNA Internet DataBase.
Last Updated on 13.03.2022 by Mugo