Gaura Put
CategoriesVerde stop!

Forarea puțului de apă

Nu există rețea de apă potabilă în apropierea terenului pe care îl dețin, situat la câțiva km de București, motiv pentru care a trebuit să mă orientez spre forarea unui puț. În momentul de față am nevoie de apă pentru udatul grădinii (pentru gardul viu și pentru cei 10 arbori și pomi fructiferi plantați în ultimii ani), iar pe viitor pentru apă menajeră la casă. De când am cunoscut-o pe nevastă-mea am băut doar apă îmbuteliată indiferent de alternative și asta dintr-un simplu motiv – dacă ai apă de la robinet, nu știi ce se întâmplă cu ea pe traseul dintre furnizor și locuință, iar dacă ai apă de la puț… acum mai depinde și ce fel de puț după cum veți observa în cele ce urmează.

La început nu știam cât de adânc trebuia să fie un puț, așa că am făcut un sondaj printre oamenii din localitatea în care se află terenul și am aflat că puțurile sunt săpate la adâncimi situate între 15 și 50 m, majoritatea fiind situate în jurul a 20-30 m. O parte din localitate are apă potabilă și am observat că cei care s-au racordat la rețea foloseau apa din puțurile săpate înainte de extinderea rețelei pentru grădina (pentru că apa din puț e gratis, pe când de la rețea nu) iar ceilalți se foloseau exclusiv de apa de la puț dar foloseau tot felul de filtre pentru a nu strica instalațiile de căldură sau electrocasnicele cu depuneri de calcar sau pentru a o face potabilă.

Apoi m-am documentat și am aflat că în jurul Bucureștiului cei mai mulți oameni folosesc a doua pânza freatică pentru că apa nu e contaminată cu bacterii și pesticide ca cea din prima pânza freatică, dar chiar și așa apa este foarte dură, iar dacă vrei apă bună de băut (duritate normală, fără bacterii, pesticide, mangan, amoniu, bacterii, nitrați etc.) puțul trebuie să fie de mare adâncime, adică cu o adâncime situată la peste 140 m. Cu alte cuvinte, odată ce ai atins a doua pânza freatică care e situată undeva la 25 m, degeaba sapi mai adânc dacă nu intenționezi să ajungi la peste 140 m, unde se atinge Acviferul Frățești (în jurul Bucureștiului sunt mai multe acvifere – mai multe detalii aici), pentru că apa va avea aceleași proprietăți. Trebuie menționat faptul că așa stau lucrurile în partea estică a județului Ilfov, în alte zone adâncimile pot varia.

Firmele care se ocupă cu forarea de puțuri se împart în trei mari categorii: firme care fac doar foraje la mari adâncimi (peste 50 m), firme care fac foraje doar la adâncimi mici și mijlocii (până în 50 m) și firme care fac la toate adâncimile posibile tehnic. Prețurile variază între 100 și 350 lei pe metru linear în funcție de adâncime, de țeava și materialele folosite și de accesul sau nu la o sursă de electricitate.

Standardul pentru puțuri de apă este reprezentat în zilele noastre de țeava albastră de la Valrom sau Valplast cu indicele de rezistență (R8, R10, R12), în funcție de adâncimea puțului. Aceste țevi se îmbină prin filetare și au filtrele realizate din fabrică (nu cu flex-ul pe loc, după cum am auzit că se mai practică). Diametrul țevii este de la 125 mm în sus.

Eu am cerut oferte de la mai multe firme. Cea mai detaliată și mai profesionistă a fost oferta celor de la OnDrill, aceștia oferindu-mi inclusiv studii geofizice, fișe de execuție și fișe de analiză apă pentru zona mea…. Cum am afirmat și în postarea despre Consultanța tehnică de la Administrația Națională Apele Române, o firmă m-a consultat tehnic printr-o ofertă mai bine decât o instituție a statului plătită pentru așa ceva. Problema cu această firmă este însă faptul că nu executa forări mai mici de 50 m iar prețurile lor sunt nu piperate, foarte piperate!…

Media ofertelor primite s-a situat în jurul valorii de 150 lei metrul linear, conform specificațiilor cerute de mine: țeavă albastră, cu diametru minim de 125 mm, în zonă fără curent electric, adâncime aproximativă 25 m. În final am avut de ales între două firme, una găsită pe internet iar cealaltă pur și simplu ivită în cale – în drumul meu dinspre parcare spre birou am văzut la un moment dat că o firmă fora un puț. Am cerut un număr de telefon de la un muncitor, iar puțin mai târziu șeful său mi-a făcut o ofertă similară cu firma găsită pe internet. Am așteptat până am obținut Autorizația de Construire și apoi am ales cea de-a doua firmă pentru că avusesem ocazia să văd cum lucrează pe parcursul mai multor săptămâni, timp în care a săpat un puț de 180 m adâncime.

N-am semnat un contract înainte pentru că adâncimea puțului putea varia în funcție de unde se situa a doua pânză freatică. Am stabilit o zi și o oră și am mers pe încredere, bazându-mă pe principiul – nu dai niciun ban până nu vezi ceva mișcare…

La data stabilită, dis de dimineață s-a prezentat la teren o echipă compusă din 5 lucrători și șeful lor – cel cu care vorbisem până atunci la telefon și pe care îl voi numi de acum încolo domnul Ghe-la-pătrat după numele său mai altfel.

Primul lucru pe care l-am observat a fost lipsa totala a țevii albastre. Camioneta era plină de țevi mult mai mari în diametru și de culoare portocalie cu îmbinare cu garnitură. Ghe-la-pătrat observând fața mea descumpănită îmi explică de cum coborî din mașină că acelea sunt țevi de lucru și că vine cu țevile albastre mai pe seară. Într-adevăr așa a fost, pentru a izola straturile de nisip oamenii băgau țevi cu diametru mare pe care le împingeau în jos pe măsură ce forau prin interiorul acestora.

Forare în sine este realizată semi-manual în sensul că se folosește un cap de foreză împins în pământ cu ajutorul unor țevi pătrate îmbinate (de aproximativ 5 m lungime țeava), prin învârtire cu niște chei speciale în sensul acelor de ceasornic, de către 4 oameni în timp ce un al cincilea stă cocoțat pe țeavă/chei pentru a asigura forța necesară împingerii. Pământul este apoi scos cu ajutorul unui troliu electric conectat la un generator electric.

Tot procesul, cu pauzele de rigoare, a durat vreo 11 ore și a fost efectuat într-o singură zi. Rezultatul – 29 m adâncime plus 1 m de țeavă la suprafață. Am plătit rotunjit 30 m – 1000 de lei avans dimineața, care după calculele mele reprezenta, de fapt, costul materialelor folosite (țeava PVC albastră de 140 mm și material filtrant – cuarț), iar restul banilor a doua zi după semnarea contractului, în care am primit date tehnice suplimentare (la ce adâncime trebuie băgată pompa, care e debitul de apă, etc) și o garanție de 3 ani. Ambele tranzacții s-au efectuat prin transfer bancar instantaneu între conturi ING.

Chestiile nasoale din toata povestea asta:

  • muncitorii mi-au pus la pământ câteva fire de gard viu, deși i-am atenționat de la început să aibă grija pe unde calcă. N-au făcut-o intenționat, dar na, puteau fi mai atenți.
  • mi s-a părut că Ghe-la-pătrat s-a cam zgârcit la materialul filtrant și la distanțierele care au lipsit cu desăvârșire. La final am rămas și cu o gaură de cam o palmă lungime în jurul țevii adâncă de vreo 20-29 m pe care a trebuit s-o umplu eu cu o tonă de nisip/pietriș mărgăritar (tot un material filtrant dar cu granulație de 0,4-0,8 mm) care a costat în plus 400 lei fără transport. Aproape de suprafață am umplut cu pământ.
  • dacă nu aminteam eu de capac pentru acoperirea țevii, sunt convins că Ghe-la-pătrat ar fi „uitat de el”…
  • în fine și alte mărunțișuri inerente pe care nu le poți controla tot timpul, cu sau fără un contract înainte.

În rest…. acum am apă în grădină cu un debit de aprox. 3 mc/h (cel puțin așa declară în contract Ghe-la pătrat) și asta mă bucură pentru că în fiecare vară canicula își lua tributul și eu nu puteam interveni în niciun fel. Nu am apă din care să pot bea liniștit cu ochii închiși, pentru că nu am bani să investesc (aprox. 21.000 – 49.000 lei) într-un puț de minim 140 m adâncime. Am apa pe care o au majoritatea și sunt OK cu asta…

Voi duce o mostră de apă la un laborator pentru analize și voi reveni cu rezultatele în continuarea acestui articol sau într-un articol separat. Nu mă aștept la minuni…

Last Updated on 06.12.2023 by Mugo

6 comments on “Forarea puțului de apă”

Ce duritate are apa pompata din foraj ?
Ce cantitate de pietris cuartos filtrant a fost introdusa si ce granulatie ? Ati facut un calcul ARITMETIC diametru gaura minus diametru tuburi pvc x inaltimea necesara sa fie acoperite min 5 m deasupra filtrelor ?? Vi-a iesit 600 litri si descoperiti ACUM ca cei 2 saci bagati nu au nici 50 litri ?
Au fost efectuate operatii de izolare pe exterior a primului acvifer de la suprafata cel putin ?
Incepeti sa aveti anumite indoieli ?

Ati citit cele 3 Motto de la noi de pe site ?

Nu am auzit pe nimeni sa spuna ca un BMW are un pret (50.000 eur) foarte piperat in comparatie cu un Logan 5.000 eur . Daca gasesc undeva BMW (nou, model 2021) cu 10.000 eur (dublu doar fata de Logan) cate bucati sa comand pt d-voastra ?

Ce parere veti avea dupa ce descoperiti ca aveti apa cu duritate > 40 grade germane , iar eu va trrimit la un vecin cu foraj la 70 m adancime unde apa are 5 grade germane ? Sa nu mai vb de microbiologie etc

Aveti vreo garantie la lucrare? Plati bancare legale sau ca la piata ? Cei care vi-au intrat in curte/casa vi-au inspirat incredere, profesionalism , ati primit recomandari pentru camin, echipare , submersibila , variator inverter etc sau preferati sa nu-i mai intalniti ?

Nu spun ca oamenii aia nu au muncit, ca nu merita banii primiti, va spun doar urmatoarele : Tehnologia de foraj USCAT este f limitativa – la adancime …max max max 50 m , si la operatii de introducere cuartos, izolare acvifere etc
Pentru ca tehnologia cu circualtie de noroi care permite diametre de sapare mai mari, adancimi mai mari , opearttii complexe/ingineresti este (surpriza) MAI SCUMPA , cei care fac astfel de foraje au influentat piata din zona Bucuresti Ilfov ca exista varianta 30..40 m sau 200 metri , lucru complet NEADEVARAT – aveati asta trecut negru pe alb in oferta noastra .
Pentru ca in toate manualele de foraj scrie – pietris cuartos filtrant in dreptul filtrelor si cimentare , dar si multe altele, acesti executanti s-au ADAPTAT la aceste conditii si spun ca si ei ca baga cuartos , fac izolare , dar este un FAKE , cuartos la un foraj se baga UN METRU CUB cel putin ca sa ajunga in jurul filtrelor complet , se pun peleti bentonitici si se INJECTEAZA 1 mc de lapte de ciment la adancime controlata , si nu se TOARNA o roaba de ciment de sus care nu ajunge nici la 5 m adancime fiind diluat.
Si uite asa infloreste si industria Dedurizatoarelor etc etc …tipic romanesc.

Mi-a luat ceva să mă hotărăsc dacă aprob sau nu acest comentariu, din simplul motiv că îmi dă impresia că mă certați pentru că nu am acceptat oferta dvs. sau pentru că am spus despre ea că este foarte piperată.

Ca să înțelegeți mai bine alegerea mea vă voi răspunde în aceeași termeni de comparație.

Dacă aș avea 50.000 euro nu i-aș da pe un BWN. Probabil mi-aș lua ceva peste un Logan de 5000 euro, iar restul banilor i-aș investi în lucruri mai apropiate de gusturile și nevoile mele. Pentru mine 50.000 de euro pentru o mașină e un preț nu piperat, ci foarte piperat. Cred că e de la sine înțeles că serviciile firmei dvs. nu sunt de buzunarul meu iar buzunarul meu nu e pentru serviciile firmei dvs.

Pentru mine oferta dvs. a fost destul de convingătoare, însă nu suficient cât să mă facă să-mi depășesc cu mult bugetul alocat pentru această investiție.

Inteleg si sunt de acord ca nu toata lume vrea sau isi permite BMW /Mercedes/Audi. Pt asta exista pe piata si se vand si WW , Skoda (masina care o conduc eu) etc , chiar si Dacia e o masnia onorabila daca ne gandim la raportul calitate/pret.
As fi preferat sa-mi fi raspuns la intrebari . De ce oare sunt plini stalpii / peretii Bucurestiului de anunturi cu puturi ? Si nu cu alt gen de lucrari ? Credeti ca o parte din banii platiti de d-voastra se vor folosi pt asa ceva ?
Mi-am dat seama din prima ca nu puteti fi clientul nostru din cauza termenului de executie scurt solicitat . La noi acum Iarna avem lucrari programate pt 3..5 saptamani in avans, iar vara ajungem si la > 8 saptamani. Asadar nici nu aveam cum fizic sa va facem noi forajul de azi pe maine . Toate cele bune ! Asteptam buletinul de analiza al apei ….

Încă nu. Pandemia și alte evenimente personale mi-a mai tăiat din elan, dar pe viitor mă gândeam la o soluție manuală sau la un generator.

Merge varianta cu o galeata de fantana la diametrul corespunzator sau sunt niste kituri de pompe cu panouri fotovoltaice.

Dă-i un răspuns lui MugoAnulează răspunsul