Ce citea adolescentul Florin Stanciu? Cum ai descoperit literatura SF? Și ce mai citește azi scriitorul și geneticianul Florin Stanciu?
Am spus-o de mai multe ori, dar acum a venit vremea să o fac și în scris. Eram prin clasa a VII-a când am avut la Limba Franceză de tradus o povestioară, în care era vorba despre un savant aiurit care și-a uitat nu mai știu ce aparat deschis în laboratorul lui, peste weekend, iar apoi când s-a întors la muncă a găsit laboratorul devastat și un păianjen uriaș în mijlocul său. Aparatul respectiv emitea radiații iar păianjenul devenise uriaș datorită mutațiilor provocate de radiații. Pornind de la această „temă pentru acasă” am început să caut cuvântul „mutație” a cărui sens nu-l prea înțelegeam și uite așa am ajuns să descopăr genetica. Mi se părea de-a dreptul fascinantă ideea că poți manipula materia vie.
Un an mai târziu profesoara de Limba Română, cu care făceam meditații pentru admiterea la liceu, cunoscându-mi inclinațiile, mi-a oferit de ziua mea romanul „Ciuma Alba” de Frank Herbert, care era combinația ideală între genetică și SF.
Pe coperta a IV a acelui roman am dat peste propoziția „Ciclul DUNE – 12 milioane exemplare în 14 limbi” care m-a purtat spre universul Dune și de aici mai departe (ca să răspund și la prima întrebare) am început sa devorez pe rând cărțile lui Frank Herbert.
Zilele acestea explorez space-opera-ul britanic cu primului volum din seria Cultura – Spectrul lui Phlebas de Iain M. Banks apărut anul trecut la Nemira.
Cum se împacă profesia ta cu literatura SF? Cine e personalitatea dominantă, scriitorul sau geneticianul? Și în ce măsură ți-a oferit activitatea științifică idei pentru scrierile tale?
Se împacă de minune când vine vorba de idei însă se cam ceartă pe timp. Visez la o perioadă în care timpul alocat profesiei va fi distribuit scrisului. Personalitățile mele sunt de fapt trei, geneticianul, scriitorul și IT-stul (programatorul). Ultima dintre ele e mai puțin cunoscută în spațiul public. Nu cred că e una permanent dominantă ci mai degrabă dominanța lor fluctuează în funcție de proiectele la care lucrez.
Dacă o povestire SF m-a îndemnat să urmez calea științei, atunci știința mi-a oferit suficiente surse de inspirație, cât să mă apuc de scris SF. Mai mult de cât atât, când mă satur de rigorile impuse de știință sau de programare, evadez în SF… apoi, după o vreme, descopăr relativitatea și subiectivismul din SF și în general din literatură – care e așa un tărâm în care toți cred că numai ei au dreptate – și atunci mă întorc la primele două, unde regulile sunt mai clare. Pulsez între cele două lumi, după un ritm dat de conjunctură.
Ai debutat relativ recent și, spre deosebire de colegii tăi de generație, nu ai fost din cale-afară de prolific și, din cîte știu, nici nu ţi-ai risipit textele în toate publicațiile genului. Cum vezi piața românească de SF și, în general, ceea ce se vrea a fi așa-numitul fandom?
Funcționez după toane… E mai greu până îmi intru în ritm, apoi nu mai știu cum să mă opresc. Așa este… scriu puțin și citesc încet. Am descoperit în ultimii ani că mă simt mai confortabil scriind un roman, decât o povestire. Îmi place să creez lumi complexe, iar asta necesită spațiu de desfășurare, lucru care e destul de dificil de realizat în povestiri.
Piața românească de SF este una mică, fragmentată în grupuri de interese și foarte gălăgioasă în mediu virtual. Când vine vorba, însă, de un efort colectiv, așa de dragul acestui domeniu care ne hrănește spiritual pe mulți dintre noi, toți nemulțumiții de acolo se fac că plouă. Eu cred că adevăratul fandom este compus din cei pe care îi regăsești mai mereu pe la evenimentele de gen, indiferent că sunt organizate de unul sau de altul și cei care pun umărul la promovarea SF-ului. Acestea presupun implicare, deplasare, socializare, expunere, colaborare… etc. Trebuie să ai acolo, un dram de pasiune ca să poți face asta.
În aceste zile debutezi editorial, cu romanul OMNIUM, la Nemira, în colecția-fanion a SF-ului românesc, Nautilus, care e destul de reticentă în a-și deschide porțile în fața autorilor autohtoni. Cum ai ajuns aici?
Păi… am căscat urechile la ce-și doresc editorii de la autorii români. Și se pare că editorii își doresc, pe lângă talent, relații de încredere bazate pe cunoașterea reciprocă. Publicarea unei cărți în România pornește de la stabilirea unor relații sociale iar cine îmi va aduce ca argument că în afară nu e așa… îl invit să-l întrebe pe Costi Gurgu mai multe detalii. Acesta ne-a dezvăluit la Sci+Fi Fest 2016 cum stau lucrurile peste ocean… adică acolo unde SF-ul este un fenomen cu tradiție și are o piață de desfășurare la care mulți visăm. A cunoaște pe cineva din industrie îți poate oferi accesul mai rapid la publicare, ceea ce e un lucru firesc, numai că la noi tot ce înseamnă relații sociale este echivalat cu „a avea pile”, pentru că așa am fost învățați, în trecut. Un editor trebuie să te cunoască înainte să i te prezinți tu. Dacă ai scris o carte genială, nu e suficient pentru a fi publicat. Trebuie să fii dispus să te expui, să-ți promovezi cartea, să rupi din timpul tău pentru a te face cunoscut, să devii imaginea unui produs care generează vânzări. E o relație win-win a cărei bază se clădește în timp. Și e necesară mai ales când vorbim de debutanți.
Și ca să o scurtez, traseul meu a fost următorul: am început să cunosc fandomul, apoi editorii, am mers la evenimente de gen și m-am făcut remarcat, ba cu o postare pe blog, ba cu o recenzie sau prezentare de carte, ba cu o povestioară și ușor-ușor am ajuns și la ziua în care, la o bere, am fost întrebat: “Dar tu, nu lucrezi la nimic așa mai consistent?” și evident n-am ratat șansa de a-mi prezenta cât mai atractiv jumătatea de roman la care lucram de ceva timp. Apoi a trebuit să dovedesc că pot respecta termenele, că am răbdare să urmez planul editorial și nu în ultimul rând că am talent. Nu e satisfacție mai mare ca atunci când îi duci manuscrisul editorului, iar el îți spune că ai talent. Când auzi așa ceva, faptul că în același timp îți mai spune și că textul trebuie periat, nu o dată ci poate de mai multe ori, nu ți se mai pare așa o mare tragedie.
OMNIUM e un roman foarte complex, care, deși e în principiu încadrabil în tematica space opera, atinge o mulțime de alte teme şi motive majore ale genului SF. Îți recunoști vreun model, o sursă de inspirație, printre autorii de SF?
Kafka mi-a arătat în Metamorfoza cum e să fii în pielea personajului principal – omul care s-a transformat într-o muscă. De la el am învățat cât de puternică e conexiunea scriitor-cititor când povestea este relatată la persoana I – stil cu care de altfel ma simt destul de confortabil în ciuda dezavantajelor sale.
Pe Frank Herbert l-am amintit mai devreme. Lui îi datorez pofta de a crea lumi… Apoi lui Herbert îi mai plăcea să-și deschidă scenele cu câte un citat sau cu câte un fragment conex acțiunii, lucru pe care l-am făcut și eu în Omnium, pentru că mi se pare că ajută la imaginea de ansamblu a lumii pe care o clădești.
Ar mai fi și Stanislaw Lem de la care am preluat interesul pentru Inteligența Artificială. Și de la ultimii doi, nevoia de a trăi, în scris, senzația pe care o ai în fața unui colos a cărui inteligență transcende realitatea noastră. Când scriu asta mă gândesc la Împăratul zeu al Dunei, Golem XIV și la Solaris.
Care-ți sînt planurile de viitor în domeniul literaturii? Ce mai scrii, ce ne pregătești?
De curând, folosindu-mă de cunoștințele mele de programare în Python, am creat o platformă online de recomandat cărți după modelul reddit, unde cei interesați pot căuta, comenta, recomanda sau vota cărțile apărute în România. Platforma se numește Dionis, se găsește la adresa „http://dionis.info/” și funcționează de la sfârșitul lui septembrie. Sper să prindă la publicul nostru și peste ceva timp să devină unul din locurile preferate de cititori, pentru a consulta care sunt tendințele de pe piața românească de carte.
În rest, aștept lansarea oficială a romanului Omnium care va avea loc în prima parte a lunii noiembrie iar apoi Târgul de Carte Gaudeamus, unde pe lângă o sesiune de autografe pentru Omnium voi participa, cel mai probabil, la alte două lansări de carte. Este vorba de două antologii colective în care am și eu câte o povestire.
Pe termen lung, m-am apucat de un nou roman în care schimb puțin registru. Voi renunța la relatarea la persoana I în favoarea relatării omnisciente. Am scris deja primele scene din el. Va fi tot SF, nu va avea legătură cu Omnium, ci va aborda un cu totul alt subiect și voi clădi o cu totul altă lume.
Last Updated on 03.03.2022 by Mugo