Stargate Replicators
CategoriesRubrica de Știință

Despre replicatori

Prima oară când am intrat în contact cu noțiunea de replicator a fost în urma vizionării serialului TV Stargate SG-1. În acest film replicatorii erau mașini antagoniste care se auto-reproduceau consumând atât aliajele cât și tehnologiile celor mai avansate civilizații din apropierea lor. Erau considerați dușmanii de temut ai civilizației Asgard, cea mai avansată dintre civilizațiile de extratereștrii întâlnite de oameni.

La vremea aceea idee părea interesantă, un fel de roboți tehnofagi, însă înfățișarea lor nu m-a impresionat prea tare căci filmul, după părerea mea, suferea de… buget redus.

După ce mi-am însușit suficiente noțiuni despre evoluționism, genetică și memetică am înțeles că replicatorii din Stargate puteau fi de fapt tremele unei civilizații dispărute și care la origini ar fi fost foarte asemănătoare cu a noastră*.

Să vă explic cum.

Deseori, noi oamenii considerăm că suntem rodul a 4.28 miliarde de ani de evoluție terestră și totodată cea mai avansată formă de viață din câte a existat sau există pe Pământ, din simplul motiv că suntem dotați cu inteligență.

Dar, știm totodată foarte bine, că perspectiva egocentristă a dat mereu rateuri. În trecutul nostru istoric am considerat în mod eronat că suntem centrul universului fie pentru că ne-ar fi creat un Dumnezeu, fie pentru că ni se părea că astrele se învârt în jurul Pământului sau ceva mai recent că celelalte sisteme solare din galaxia Calea Lactee s-ar învârti în jurul sistemului nostru. Nimic mai neadevărat. La fel se întâmplă și cu evoluția noastră. Credem că suntem importanți, dar nu suntem. Nu suntem nici rodul unui plan de organizare care trebuia mai devreme sau mai târziu atins sau actul creativ al vreunei zeități. Cruntul adevăr (pentru unii) este acela că noi oamenii precum toate celelalte organisme de pe Pământ suntem rezultatul selecției naturale desfășurată asupra unor replicatori care duc adevărată lupta a evoluției și că de fapt pentru aceștia eu, tu, noi, specia umană, nu reprezentăm altceva decât niște intermediari de replicare și transfer, altfel spus suntem doar „vehicule”. Acești replicatori sunt de fapt genele noastre…

Fiecare achiziție evolutivă cuantificabilă prin adaptarea la mediu a presupus un set de gene care s-au transmis de la o generație la alta mai bine decât alte seturi de gene. O genă sau un replicator este o unitate evolutivă (ce implică de obicei un tip de informație), care există doar pentru a se replica.

Se pare că în momentul de față pe Pământ cei mai buni replicatori de tipul genelor sunt cei care sunt asociați cu inteligența, cei mai longevivi însă sunt cei asociați cu procesele de multiplicare, diviziunea celulară sau sexualitatea. Mai mult decât atât, genele asociate cu inteligența, sunt replicatori eficienți pentru că au generat la rândul lor o nouă dimensiune (creierul uman), unde s-au putut dezvolta alte tipuri de replicatori precum memele (gândurile și ideile speciei umane) iar dincolo de specia umană, tremele (gândurile și ideile speciei umane transpuse pe suporturi fizice). Memele și tremele accelerează mult procesele evolutive și au efecte în cascada asupra genelor.

Trecând brusc de la microcosmos la macrocosmos, datorită vastității spațiului, există mari șanse că specia umană să nu ajungă niciodată să întâlnească, în mod direct o altă specie extraterestră, însă șansele ar putea fi de partea noastră dacă am folosi o abordare indirectă, prin mesageri anorganici de tipul sondelor și a roboților.

Dacă construim roboți suficient de inteligenți cât să se poată descurca singuri în Cosmos (dotați cu inteligență artificială care să o egaleze sau să o depășească pe cea umană) aceștia ar putea deveni vocea speciei umane în Univers, mult timp după ce aceasta nu va mai exista. Supuși acelorași legi ale selecției naturale, mesagerii noștri ar putea evolua spre o civilizație de replicatori precum cei din seria TV Stargate SG-1.

* Presupunerea mea este confirmată parțial și în firul narativ al seriei Stargate. Seria cuprinde mai multe sezoane, pe care nu am avut cum să le vizionez în totalitate, întrucât Stargate este unul dintre cele mai lungi seriale SF create vreodată.

photo: Mirko Stodter

Last Updated on 03.03.2022 by Mugo

Lasă un comentariu