Urmăresc de câteva luni activitatea unor grupuri de profil de pe o rețea de socializare și găsesc fascinant cum autoritățile încearcă să controleze un fenomen generat de evoluția tehnologiei.
Nu știu cum se face dar autoritățile noastre sunt mereu surprinse de avântul tehnologic ale altor state și de importul necontrolat de tehnologie care le dă mari bătăi de cap aleșilor noștri (care sunt orice dar numai proactivi nu) și de multe ori iau măsuri împotriva tendințelor în loc să profite de pe urma lor…
Printre tehnologiile importate care îmi vin ușor în minte și a căror folosire a trebuit cumva să fie reglementată de autorități sunt dronele, armele cu aer comprimat, aplicațiile criptate de comunicare, mașinile și trotinetele electrice, detectoarele de metale și altele…
În ceea ce privește detectoarele de metal lucrurile sunt destul de interesante și stau cam așa…
Dacă ești vreun pasionat de arheologie, vrei să te îmbogățești descoperind comori sau pur și simplu vrei să-ți completezi colecția de monede ori de cartușe din WW1 si WW2, ori de instrumente metalice vechi, ori pur și simplu să ieși în natură după cai verzi pe pereți… neapărat metalici, trebuie să îți cumperi evident un detector de metale… Aceste detectoare sunt foarte variate ca tip de metale detectate, putere și adâncime, tehnologii folosite etc. Prețul unui detector de metale variază între 200 și 5000 euro și chiar și mai mult…
După ce ai achiziționat detectorul ai nevoie și de un pin pointer care mai costă și el vreo 30-100 de euro. Acesta e un fel de baghetă cu ajutorul căruia restrângi zona de căutare identificată cu detectorul.
După ce ți-ai luat „sculele” trebuie să obții o autorizație de la Poliția din localitatea de domiciliu, fără de care nu ai dreptul să-ți scoți jucăriile din casă. E un fel de luare în evidență… la fel ca la armele de foc.
De ce? Pentru că înainte ca românii să practice detectarea de metale ca pe un hobby au existat niște băieți deștepți, de peste hotare, care au venit și au început să ne ia la puricat site-urile arheologice… Ceea ce în termeni de specialitate poartă numele de „braconaj arheologic”.
Pentru te miri ce localnicii le arătau locurile, băieții deștepți căutau și găseau vestigii din aur sau argint pe care mai apoi le vindeau pe piața neagră în timp ce arheologii noștri mureau de foame pe niște salarii mizere, fără aparatură sau finanțare de orice fel.
Și când spun asta mă refer la…
Brățările dacice din aur masiv de la Sarmizegetusa Regia care au fost descoperite, potrivit autorităților române, în perioada 1999 – 2001, de căutătorii de comori. (…) În anii următori au fost traficate pe piața neagră a antichităților, iar în perioada 2007 – 2011, 13 astfel de artefacte au fost recuperate de statul român, 12 din afara țării și una în urma unei operațiuni a Poliției de Frontieră, la Hunedoara. Alte cel puțin 11 brățări dacice, descoperite în Sarmizegetusa Regia, sunt date încă dispărute, anunțau reprezentanții Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, care a instrumentat dosarele rețelelor infracționale.
Apoi tot de pe grupurile respective am aflat ca în acord cu legislația în vigoare orice obiect (metalic) cu valoare istorică trebuie predat autorităților în termenul legal de maxim 72 de ore de la descoperire, adică primarilor localităților din apropierea locului în care au fost găsite, în baza unui proces verbal. Aceștia la rândul lor trebuie sa le preda reprezentanților Ministerului Culturii (specialiști din cadrul muzeelor locale). Urmând ca mai apoi autoritățile statului în termen de maxim 18 luni de la predarea bunurilor, să acorde o recompensă descoperitorului în cuantum de 30% (sau 45% daca obiectele sunt încadrate că tezaur) din valoarea evaluată de specialiști. Plata recompenselor ar trebui să fie făcută fie din bugetul muzeelor în care ajung tezaurele, fie din bugetul alocat de către Consiliile Județene în acest sens, ceea ce nu prea se întâmplă, deși descoperiri importante se fac (o lista a tezaurelor descoperite de arheologii amatori poate fi găsită aici).
Teoretic dacă ești un căutător pasionat și respecți legea ai putea chiar să faci și niște bani din asta… Practic, însă, trăim în România… Așa că luați-vă gândul de la asta pentru că arheologii amatori („detectoriștii”) care aleg calea legală și au noroc și să găsească adevărate tezaure, ajung în final să-și recupereze banii de la stat doar prin judecată…
Am mai aflat de asemenea că există și o hartă online a siturilor arheologice unde detectoriștii au interzis… Această hartă reprezintă de fapt „Server Cartografic pentru Patrimoniul Cultural” ce poate fi accesat la adresa map.cimec.ro.
Cu toate acestea viața de arheolog amator e frumoasă… Aceștia se adună în grupuri ca pentru o ieșire în natură, cu cortul, ori sunt solitari… , gătesc la focuri de tabără, beau ceva și umblă prin păduri, pe dealuri și câmpuri cu detectoarele de parcă ar cosi ceva iarbă imaginară. Preferă în general pădurile sau locurile sălbatice pentru că acolo contaminarea urbană cu metale este mică sau absentă. Vă imaginați că nu e deloc o plăcere să dai peste capace de bere sau suc la fiecare metru…
Am mai observat că treaba asta provoacă dependență și că fiecare împătimit vrea o sculă mai bună apoi și mai bună și tot așa… Similar, de altfel, cu ce se întâmplă și în alte pasiuni bazate pe tehnologie precum fotografiatul, dronele, motociclete, etc.
Apoi ca fapt divers, pentru că legea nu permite vânzarea de detectoare de metale de către persoane fizice… Acestea sunt adesea „donate”, fapt prin care autoritățile susțin activități economice neimpozitate direct, ceea ce îmi amintește de situația prostituției în România. Autoritățile noastre știu că acest fenomen există de când cerul și pământul dar din anumite motive (nu tocmai raționale) se fac că nu îl văd, în timp ce alte autorități mai pragmatice recunosc astfel de comportamente ale economiei de piață… și fac bani de pe urma lor. Noi în schimb suntem săraci (ca să nu zic altfel) și fuduli…
Tehnologia înseamnă evoluție și schimbare… Evoluția este inevitabilă… Autoritățile ar trebui să poarte un dialog deschis spre colaborare cu arheologii amatori de pe urma cărora ar putea profita atât financiar cât și patrimonial într-o relație de tip win-win… În schimb acestea ce fac? Îndeosebi, Ministrul Culturii, cel implicat direct în această problemă?… Lansează un proiect de modificare legislativă care cuprinde printre altele și faptul că arheologii amatori ar trebui să primească o autorizație și de la MC… Adică o altă luare în evidență… Pentru că de ce să ceară acces la aia de la MAI, când pot încerca să descurajeze fenomenul prin birocrație?… Inteligentă mișcare, nu?
Revenind la detectoriști, în caz că vă întrebați ce găsesc în căutările lor, iată câteva exemple de obiecte des întâlnite: monede, bijuterii și podoabe, nasturi, cartușe, echipament militar, armament, tacâmuri, vârfuri de săgeți, chei, inele de păsări, etc. și din când în când adevărate tezaure…
Poza de la copertă e pentru atenție, pentru dacă nu ați aflat până acum, folosirea detectoarelor de metale pe plaje e interzisă în România, pentru că la noi toată plajele sunt considerate situri arheologice.
Resurse:
- Controversa brățărilor dacice de aur din Sarmizegetusa Regia. De ce a fost contestată autenticitatea lor
- Deținătorii de detectoare de metale, intitulați „arheologi amatori“, protestează față de viitorul Cod al Patrimoniului Cultural
- Legea nr. 99 din 16 aprilie 2007 privind acceptarea Convenției asupra protecției patrimoniului cultural subacvatic, adoptată la Paris la 2 noiembrie 2001
- Legea nr.182 din 25 octombrie 2000 (republicată) privind protejarea patrimoniului cultural național mobil
- Ordonanța nr. 43 din 30 ianuarie 2000 (republicată) privind protecția patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes național
- Tezaure predate de pasionați si nepăsarea unor instituții
Articol publicat în Revista online SF&F Galaxia 42 – Nr.24/2020
Last Updated on 06.12.2023 by Mugo