Despre a fi om de știință: un ghid pentru o conduită responsabilă în cercetare

Oamenii de știință au obligația profesională de a efectua cercetări și de a prezenta rezultatele acelor cercetări cât mai obiectiv și cât mai exact posibil.

În sistemul de învățământ românesc nu m-a învățat nimeni ce presupune a fi un om de știință.

Pe vremea mea (Universitatea din București, Facultatea de Biologie, perioada 2001-2011) era oarecum firesc să fie așa, pentru că șansa de a produce oameni de știință, per generație, se situa undeva între 0 și 5%, și deci, nu exista suficientă cerere pentru a fi introdusă în programă un curs pe această temă. Facultatea mea, ca multe altele, forma doar specialiști și experți, iar cei care doreau mai mult, trebuia să se descurce pe cont propriu, de cele mai multe ori lucrul acesta traducându-se în a alege un conducător de doctorat (care la rândul lui trebuia să te accepte), care să se implice activ în realizarea lucrării tale de doctorat și în formarea ta ca viitor cercetător.

Din 120 de studenți cât am fost în an, 20 s-au pierdut pe drum și doar 100 au devenit biologi. 60% din absolvenți au ajuns să profeseze în domeniu sau în domenii apropiate. 25% și-au continuat studiile cu un master în domeniu, 10% au finalizat un doctorat și 5% au continuat să aibă o activitate științifică demnă de a fi numiți oameni de știință*, din păcate, cei mai mulți în străinătate. Acestea sunt aproximări personale și cum eu sunt o fire optimistă, trebuie să precizez că în realitate procentele ar putea fi și mai mici.

Mi-am făcut totuși o idee despre ce înseamnă să fii om de știință din prelegerile unor profesori care puneau accent în cursurile lor pe contextul descoperirilor făcute de antecesorii domeniilor predate și aici mi-l amintesc pe Prof. univ. dr. Lucian Gavrilă (un profesor plăcut și urât de studenți deopotrivă) care preda Genetica generală, sau mai târziu pe Prof. univ. dr. Calin Tesio, cu ale sale cursuri de la Școala Doctorală de Biologie, ori lucrând direct cu mentorul meu științific Prof. univ. dr. Veronica Stoian, care l-a avut la rândul său ca mentor pe renumitul genetician Petre C. Raicu (cunoscut de majoritatea pentru Manualului de cls. XII-a, Genetică și evoluționism, de pe urma cărora nenumărate generații de liceeni au luat contact cu aceste frumoase domenii), dar și cu colectivul acesteia din urmă, de la care am învățat Genetică umană și în general ce înseamnă rigoarea științifică…

Acestea sunt modalități indirecte (în limbaj popular un fel de a „fura meseria”) și reprezintă experiența mea personală (plină de subiectivism), motiv pentru care am pus la un moment dat la îndoială autenticitatea celor învățate în acea frumoasă bulă compusă dintr-un grup relativ restrâns de oameni și am căutat corespondențe în afara ei, tânjind după ceva scris, sau după experiențe similare, mai ales că Știința are un limbaj universal, pe care îl recunoști la alte colective dar și în alte domenii.

Am făcut aceasta mică introducere pentru a vă dezvălui bucuria și împlinirea pe care le-am trăit când am descoperit, într-o zi oarecare, un ghid de conduită destinat oamenilor de știință. O fițuică, după cum ar spune unii, de vreo 63 de pagini, în care mi s-a confirmat valoarea celor învățate de la profesorii mei.

„Cunoștințele științifice se obțin în mod colectiv prin discuții și dezbatere. Deliberarea colectivă este un mod la fel de bun de a explora modul în care standardele profesionale influențează cercetarea. Discuția în grup poate dezvăluie problemele implicate într-o decizie, conectează aceste probleme la mai multe standarde generale, explorează interesele și perspectivele diferitelor părți interesate și identifică posibile strategii pentru rezolvarea problemelor”

Ghidul „Despre a fi om de știință: un ghid pentru o conduită responsabilă în cercetare” a fost elaborat de „Academiile Naționale de Științe”, care reprezintă o societate privată, nonprofit, alcătuită din cercetători, angajați în cercetări științifice și inginerești, dedicate promovării științei și tehnologiei și utilizării rezultatelor lor pentru bunăstarea generală.

Din ANȘ fac parte Comisia pentru știință, inginerie și politici publice, Academia Națională de Științe, Academia Națională de Științe și Inginerie și Institutul de Medicină, toate din SUA, iar ghidul reprezintă o privire de ansamblu asupra standardelor profesionale ale științei și explică de ce respectarea acestor standarde este esențială pentru continuarea progresului științific.

În prefața ghidului este postulată baza fundamentală a Științei în raport cu societatea:

„Întreprinderea științifică este construită pe încredere. Societate are încredere că rezultatele cercetărilor științifice sunt în mod onest și corect reflectarea muncii unui cercetător. Cercetătorii au, la fel, încredere că colegii lor au adunat datele științifice cu atenție, că au folosit tehnici analitice și statistice adecvate, că au raportat rezultatele cu exactitate, și că au tratat munca altor cercetători cu respect.
Când această încredere și standardele profesionale ale științei sunt încălcate, cercetătorii nu sunt doar personal ofensați – ei simt că baza profesiei lor a fost subminată.”

Iar mai departe fiecare capitol abordează diversele aspecte (contemporane) asociate activității oamenilor de știință, după cum urmează:

  • Introducere în conduita responsabilă a cercetării
  • Consiliere și îndrumare
  • Tratamentul datelor
  • Greșeli și neglijență
  • Cercetări necorespunzătoare
  • Răspunsul la încălcări suspectate ale standardelor profesionale
  • Participanți umani și animalele de laborator în cercetare
  • Siguranța laboratorului în cercetare
  • Partajarea rezultatelor cercetării
  • Calitatea de autor și alocarea creditului
  • Proprietatea intelectuală
  • Interese, angajamente și valori concurente
  • Cercetătorul în societate

Aproape fiecare capitol are câte unul sau mai multe subcapitole sub forma unor sfaturi sau a unor studii de caz interesante, despre care cei care cochetează cu știință mai știu câte ceva, însă poate nu la fel de bine structurate ca în acest ghid.

Recomand ghidul tuturor studenților din anii terminali ai facultăților de biologie, medicină, chimie, fizică și în genere facultăților care au în aria curriculară științele naturii, tuturor profesorilor care predau aceste domenii și nu în ultimul rând aspiranților sau oamenilor de știință de orice fel… ca sursă de inspirație în propria conduită și ca referință în promovarea adevărului științific.

Ultima versiune (versiunea a 3-a) a ghidului poate fi descărcată gratuit de aici sau comandată în formă tipărită de pe elefant.ro

 

* Pe o scală personală de valori ar fi specialistul, expertul, cercetătorul, omul de știință și savantul (nu intru în detalii acum/aici).

Articol publicat în Revista online SF&F Galaxia 42 – Nr.15/2020

Lasă un comentariu