De cealaltă parte a baricadei #2: Criticile și părerile

(Sfaturi pentru autorii debutanți de la un proaspăt debutant)

Presupunând că ai debutat cu un volum propriu, ar trebui să știi până acum că odată cu ultima variantă a manuscrisului, trimisă la editură, cartea la care ai muncit atât de mult, nu-ți mai aparține. Ea va fi lansată în lume și va trebui să se descurce singură. Tu, autorul debutant, trebuie să înțelegi foarte bine treaba asta, căci odată conștientizată, te-ar putea scuti de câteva ședințe de psihoterapie.

Imaginează-ți că vei fi precum un tătic care își scoate pentru prima oară copilul în lume, însă, spre deosebire de o asemenea ipostază, ești cumva obligat să asculți tot felul de indivizi care-și dau cu părerea despre cât de frumos / urât sau bun / prost este copilul tău. În lumea reală, oamenii se limitează la a face doar remarci pozitive, pentru că la cele negative s-ar lăsa cu bătaie. Riscul unei asemenea abordări este într-adevăr acela de a avea un copil urât / prost, iar tu să nu-ți dai seama, pentru că e al tău și numai tu știi cât de mult te-ai chinuit cu el. Societatea are mijloacele ei prin care îți va arăta defectele copilului tău, și o va face în timp. Cum o carte este neînsuflețită și mai puțin complexă, lucrurile în cazul ei se vor tranșa fără menajamente…

Înainte de a intra direct în pâine ar trebui să știi ce înseamnă de fapt „a critica”:

A CRITICÁ vb. tr. 1. a dezvălui greșelile, lipsurile unei persoane, ale unei opere etc., arătând cauzele și indicând mijloacele de îndreptare. 2. a arăta cu răutate sau cu exagerare lipsurile sau greșelile cuiva. ◊ (peior.) a vorbi de rău, a bârfi. (< fr. critiquer)

După cum se poate observa verbul prezintă două sensuri. Pentru delimitarea lor clară voi considera mai departe sensul 1. drept „critică constructivă”, iar sensul 2. drept „răutate”. În afara acestor definiții vorbim despre „păreri”, care sunt mai mult sau mai puțin avizate. Părerile se construiesc pe baza experienței acumulate – despre viață, despre cărțile citite, despre subiectul din cartea ta, etc.

Nu sunt de acord cu ideea conform căreia critica este doar a criticilor literari. În timp, am întâlnit critici literari care pur și simplu băteau câmpii, neînțelegând nimic din text și clasificându-l în te miri ce, și păreri ale unor persoane pasionate de literatură, de o vastă cultură, a căror viziune asupra textului cântărește cât 2-3 din prima categorie. Sau și mai grav, persoane care își atribuie eticheta de „critici literari” și care își dau cu părerea despre o carte fără măcar să o citească.

Mai trebuie, de asemenea, să înțelegi că sunt trei mari categorii de cititori, care îți vor critica sau își vor da cu părerea despre cartea ta: 1) cei care îți vor cumpăra cartea, o vor citi și apoi o vor critica, 2) cei care îți vor cumpăra cartea, nu o vor finaliza, dar o vor critica și 3) cei care nu-ți vor cumpăra cartea, nu o vor citi, dar o vor critica.

Să le luam puțin invers. Înainte de asta trebuie să-ți atrag din start atenția că mai există o categorie de cititori și că cea mai cruntă critică nu este cea răutăcioasă, ci întotdeauna este și va fi nepăsarea – cititorii cărora pur și simplu nu le pasă că tu exiști sau cartea ta există. Să revenim:

1) Cei care nu-ți vor cumpăra cartea, nu o vor citi, dar o vor critica (al doilea sens al definiției).

Pe lumea asta oricine are dreptul la o părere personală. Numai că părerile formate din alte păreri, sau criticile formate pe baza altor critici, adică „din auzite” sunt de fapt preconcepții. Când cineva promovează ideea conform căreia cartea ta este proastă, doar din auzite, ai în față un exemplu de monumentală superficialitate (ca să mă exprim delicat). În spatele acestor aprecieri se ascund de fapt lucruri care nu au neapărat legătură cu conținutul cărții tale ci mai de grabă cu orgoliul și frustrările celor care le emit. În opinia lor, cartea ta va fi considerată din start proastă pentru că:

• Există;
• A fost publicată la editura X, în colecția Y, în formatul Z etc.;
• Autorul nu este pe gustul cititorului;
• Cititorul are ceva de împărțit cu autorul.

Același lucru s-ar putea spune și despre părerile bune, numai că motivația cititorilor e puțin diferită – o părere bună (la fel de superficială) va fi oferită cu scopul de a te sprijini (de ex. părerile bune venite din partea apropiaților care, deși nu au citit cartea, știu multe despre ea și te cunosc atât de bine încât îți vor da din start un vot de încredere), iar la început de drum îți garantez că vei avea nevoie de încurajări și de sprijin.

Din fericire, astfel de critici / păreri nu au argumente pertinente și cu un tiraj și o promovare corespunzătoare,  vor rămâne undeva în umbră.

2) Cei care îți vor cumpăra cartea, nu o vor finaliza, dar o vor critica.

Spre deosebire de prima categorie, odată cu cartea, acești cititori vor cumpăra și dreptul de a face ce doresc cu ea, pentru că până la urmă cartea este un produs care poate fi achiziționat aproape de oricine; implicit să se șteargă cu ea la fund sau să renunțe la ea după prima pagina lecturată.

Aici e nevoie de o mică paranteză. Ideea e că tu știi foarte bine care este publicul tău țintă. Ar trebui să știi asta din momentul în care scrii cartea și mai ar trebui să știi și faptul că nu ai cum să mulțumești pe toată lumea. Întotdeauna când te gândești la grupul țintă imaginează-ți Curba lui Gauss (vezi foto).

Să presupunem că în extrema stângă (cu verde), se regăsesc persoanele care suferă de retard mental, în cea dreaptă (cu roșu), persoanele geniale, iar la mijloc, oamenii normali. Dacă împarți această curbă fix  în două și te poziționezi de-o parte și de alta a centrului, poți deduce foarte ușor că pentru a mulțumi partea din stângă ar trebui să scrii cărți pentru copii, pentru a mulțumi partea din dreapta ar trebui să scrii tratate de știință și pentru a mulțumi partea centrală ar trebui să scrii, de exemplu, ficțiune. Curba asta este dinamică, în timp. Centrul ăla al normalității se va muta spre stânga sau spre dreapta în funcție de factori sociali, precum educația populației, prosperitatea economică, stabilitatea geo-politică etc. Oamenii sunt diferiți și din acest motiv este practic imposibil să mulțumești pe toată lumea.

3) Cei care îți vor cumpăra cartea, o vor citi și apoi o vor critica.

Ar trebui din start să fii recunoscător față de oricine îți citește cartea de la un cap la altul, indiferent dacă i-a plăcut sau nu. Omul ăla a rupt din timpul său pentru a-ți citi gândurile… Din acest motiv, în niciun caz, nu trebuie să te enervezi când cineva îți dă un feedback, indiferent că este o critică constructivă sau o răutate, atâta timp cât ea reprezintă o reacție la citirea cărții tale.

Poți folosi Curba lui Gauss, în a aprecia și reacțiile cititorilor față de cartea ta de debut. La extrema stângă (cu verde) se vor regăsi cei care îți vor urî cartea, în extrema dreapta (cu roșu) cei care o vor adora, iar la mijloc marea majoritate, care o vor aprecia sau nu în diferite proporții. Dacă acest lucru nu se întâmplă și una din extreme este dominantă, atunci înseamnă că ai o problemă. Serios!… Nu ai cum să mulțumești pe toată lumea… Dacă extrema pozitivă predomină, e semn că volumul tău nu e cunoscut decât în rândul apropiaților, dacă cea negativă predomină, înseamnă ca ai reușit să enervezi multă lume, ceea ce e OK dacă îți asumi rolul ăsta (uneori o carte este citită / cumpărată datorită impactului negativ pe care îl are asupra cititorului, societății etc.). Mai bine 1000 de recenzii negative decât 2-3 pozitive (și cam atât), căci 1000 de recenzii negative înseamnă de fapt peste 500 de cărți vândute.

Sfatul meu personal în această problemă, este acela de a ține cont de criticile constructive și de a ignora răutățile.

Totodată trebuie să mai ții cont și de faptul că cititul unei cărți este un proces intim. Cititorul trece prin filtrul personalității sale ideile tale și reacționează într-un fel sau altul la ele. Doar nu te aștepți ca toată lumea să vadă lumea așa cum o faci tu, dar vei spera ca o parte din cititori să empatizeze cu cartea ta, cu anumite fragmente din ea și în final cu tine.

* * *

Alte sfaturi (acesta este o listă deschisă, pe care o voi completa ori de câte ori mai descopăr ceva nou):

• Vei întâlni cititori care îți vor critica cartea după reguli care nu se aplică stilului, abordării, subiectului sau formatului ei. Că deh… cartea ta ar fi putut fi un reactor nuclear, dar nah, îi lipsesc miliarde de componente și din acest motiv este o carte proastă. Treci peste… Cum spuneam, nu ai cum să mulțumești pe toată lumea și mai ales pe cei care își doresc în bibliotecă un… „reactor nuclear”.
• Vei întâlni cititori care vor căuta cu tot dinadinsul să-ți demonstreze cât de proastă e cartea ta, doar pentru că este scrisă de (și aici poți înlocui cu ce vrei tu: un român și nu un american, un bărbat și nu o femeie, un om și nu o mașină etc.), catalogând-o în fel și chip. Un sfat…  Amuză-te pe seama inventivității minții umane. Până la urmă e dreptul lor să încerce să atragă atenția opiniei publice, prin asumarea unui rol de Bozo-the-clown, Gică-contra sau de eternul-nemulțumit. E și ăsta un mod de a exista…  Știu că uneori îți vine să înșiri pagini întregi de contraargumente, căci mai bine ca tine nu știe nimeni cartea ta, dar nu o face… Nu răspunde la astfel de provocări… Cartea ta va vorbi în locul tău. Mai mult decât atât, dacă e ceva de capul ei, va crea adepți, iar adepții vor lupta pentru ea.
• Poate te vei întreba la un moment dat ce părere va avea editorul când va citi toate recenziile negative?… Oare îți va publica și următorul volum? Ei bine… un editor nu ține cont de părerile negative sau pozitive (sau nu ar trebui să o facă), pentru că pur și simplu nu are timp să le citească / urmărească pe toate. Editorul cu care ai debutat îți va evalua cartea în funcție de numărul de volume vândute. Și aici revin la ce am spus mai sus. Cea mai cruntă critică e aceea în care cartea ta nu crează nicio impresie (fie ea negativă sau pozitivă), nu are impact la public și deci, nu se vinde.
• Dacă urmărești, de exemplu, un critic literar, un blogger sau un utilizator de Goodreads, vei știi din timp cât de echidistant este el atunci când face aprecieri pe diverse subiecte. Dacă tot timpul el este un papagal (persoana care dă impresia de profunzime, dar care suferă de superficialitate cronică), nu se va sfii să-ți ofere păreri papagalicești (de exemplu idei preluate de la alții), când va veni și rândul cărții tale. La fel de bine, dacă apreciezi obiectivitatea criticului literar, bloggerului sau utilizatorului de Goodreads asupra unor subiecte sau a cărților pe care le-ai citit și tu, nu ar fi rău să apleci urechea și la părerea pe care o are despre cartea ta.

În următorul articol voi vorbi despre opusul “CRITICILOR” și anume despre „EMPATIE”.

Citește și… „De cealaltă parte a baricadei #1: Debutul„, „De cealaltă parte a baricadei #3: Empatia„, Iulia Albota #1, Iulia Albota #2, Iulia Albota #3, Ștefan Decebal Guță #5, Ștefan Decebal Guță #6 și Leontina.

Poze:

• https://mikanose.wordpress.com/2011/11/03/normal-is-a-myth-normal-distribution-is-the-truth/
• http://fortune.com/2016/08/14/criticism-at-work-leaders/

Last Updated on 03.03.2022 by Mugo