M-am născut în București și toată viața am trăit la bloc. Nu în același loc, ci în vreo trei cartiere diferite (mai exact, în cinci blocuri diferite). Nu pot spune că sunt înnebunit după acest mod de trai, mai ales că știu cât de cât ce înseamnă viața la casa/curte (din perspectiva vacanțelor de vară pe care mi le-am petrecut în mare parte la bunici și mai târziu a concediilor), dar nici rău nu mi-a fost. E un mod de a trăi ca oricare altul, cu bune și cu rele și sunt de părere că nu există un anumit standard, fiecare om trebuie să-și aleagă locul și modul în care își consumă viața în funcție de nevoile generate de: vârstă, condiție socială, buget, disponibilitate, gusturi etc. Fiecare se descurcă cum poate, nu?…
Ultimul apartament în care m-am mutat e cel al nevesti-mii și e și cel mai mare dintre toate cele în care am locuit (puțin peste medie, ca mărime pe piața actuală). Cu toate acestea după o vreme nevastă-mea a început să se plângă de lipsă spațiului. În momentele respective (căci erau mai multe) o luam la mișto și îi arătăm colecția de pantofi pe care o deținea și stivele de cutii aferente. Apoi ea mi-a zis într-o zi: „O să vezi tu când va veni un copil!”. Și am văzut, căci profeția ei s-a adeverit și peste ceva vreme ne-am trezit că nu mai avem loc să ne mișcăm prin casă, de haine, jucării, biciclete și câte și mai câte alte lucruri necesare creșterii unui copil. Și asta după ce am renunțat la o parte din lucrurile noastre pentru a face mai mult loc.
Apoi a venit și ziua în care o conjunctură financiară favorabilă ne-a permis să luam un credit de nevoi personale pe 5 ani și cu ce mai strânsesem și noi am reușit să ne cumpărăm un petec de pământ (mai multe despre asta am scris aici), unde să ne putem expanda visele și nevoile.
Planul nostru era simplu: cumpărăm un teren și apoi construim o casă. Ne-am îngăduit pentru această aventură maxim 10 ani. Despre motivele pentru care doresc să fac (facem) asta am scris aici.
Last Updated on 03.03.2022 by Mugo