La finele TEDx Bucharest 2014: Future Spoilers, Ioana Calen de la Modulab – unul dintre speakerii TEDx și totodată sora mea de repetiții, mi-a împărtășit o teorie etologică. Îmi spunea că atunci când ești pe scenă, într-o sală cu sute de ochi, ți se declanșează o teamă ancestrală și anume „teama de a fi mâncat”. O mulțime de ochi ațintiți asupra ta se traduce în subconștient prin faptul că ești înconjurat de o haită, gata să te facă bucăți în orice clipă. În aceste circumstanțe, completez eu, creierul trebuie să evalueze rapid situația – ai la dispoziție doar câteva secunde să iei o decizie: lupți sau fugi.
La TED te pregătești intens să nu fugi… și atunci când ajungi pe scenă, în cercul roșu, păi lupți dom’le!… Lupți cu ideile din discurs, cu bâlbâielile, cu pauzele, cu nodurile din gât, cu emoțiile care te sufocă, cu sudoarea pe care o simți rece pe șira spinării… Lupți cu tot ce ai și mai ales lupți cu tine. Și dă-i și luptă… în încercarea de a-ți convinge creierul că în sala aia nu e o haită de lupi, ci sunt oameni curioși și dornici să cunoască idei inovatoare ca și tine (că doar de aia te-ai dus la TED!…), nepunând la socoteală faptul că printre aceștia mai sunt și prieteni de-ai tăi.
Am amintit de Ioana Calen, dar ar trebui să mai amintesc și de Theodor Paleologu, Alex Lungu, Ioana Pelehatăi, Ioana Cozmuță, Adrian Pop, Vlad Mixich, Antonella Broglia, Anna Dumitriu, Alex May sau Delia Panait, căci tocmai ăsta e unul din lucrurile frumoase la TED – descoperi oameni interesanți. Cu unii te întâlnești să repeți discursul, cu alții interacționezi în ziua evenimentului și/sau după el; faci schimb de idei, experiență și împărtășești impresii. La final, rămâi cu un sentiment plăcut când vezi cum un alt speaker a ținut cont în discursul său de părerea ta (Theodor Paleologu), când tu faci o modificare în ultima clipă în propria prezentare, pentru că găsești interesantă sugestia altui speaker (Alex Lungu) sau când vezi cum un speaker cu multă experiență te susține din primele rânduri, chiar dacă nu-ți cunoaște limba (Antonella Broglia)…
Oamenii văd atât de puțin din ce se ascunde în spatele unui asemenea eveniment, încât ai impresia că un discurs TED rămâne în urma a tot ceea ce s-a întâmplat precum lumina unei stele care a explodat cu mult înainte să ajungă la noi (voi).
De pregătirea speakerilor s-a ocupat o mână de oameni tineri, frumoși și veșnic zâmbăreți. Ei sunt cei care recrutează speakerii și datorită lor unele discursuri sunt atât de interesante… După mai multe zile, săptămâni sau luni de pregătire (depinde de la speaker la speaker), ei sunt cei stau acolo în spatele cortinei și ridică moralul celor cărora le e teamă să intre pe scenă sau celor care au fost deja devorați…
Cei care vin la TED (ca simpli spectatori) nu le cunosc meritele, însă își pot face o idee asupra lor analizând discursul unor speakeri (spun „unor” căci sunt anumiți speakeri care sunt atât de versați în arta oratoriei, încât nu mai au nevoie de pregătire suplimentară TED).
Calina Mircea și Eugen Stancu au fost părinții speakerilor. Calina s-a ocupat de structura discursului iar Eugen de punerea lui în scenă. Amândoi sunt foarte buni în ceea ce fac și chiar dacă nu i-am ascultat eu tot timpul, am avut o mulțime de lucruri de învățat de la ei. Discursul asupra căruia Calina și-a pus amprenta, îl voi publica într-o postare viitoare alături de filmarea TED. Sunt tare mândru de forma lui v12.0 (nu neapărat și de modul în care l-am transmis publicului. În momentele alea mi-aș fi dorit să fi făcut niște cursuri de actorie înainte…). Multe din lucrurile învățate de la Eugen nu cred că am fost în stare să le pun în practică din cauza panicii pe care o resimțeam de fiecare dată când intram pe scena aia – la repetiții și apoi live (Vlad Mixich a vorbit foarte frumos despre asta în discursul său, precum și Andrei Dinu, creierul din spatele întregului eveniment, la finalul său). Și chiar dacă la ieșirea de pe scenă, Eugen părea încrezător, am aflat ulterior câte emoții a avut în același timp cu mine și cum număra el secundele dintre pauzele mele de vorbire, lucru care m-a făcut să râd ulterior. Pe Teodora Adelaida n-am s-o uit niciodată cum a venit ea la mine și m-a întrebat: „Cum te-ai simți dacă ai intra tu primul pe scena TED?…” (deși eram al doilea în program și încă mai visam cum voi repeta eu de un milion de ori până ce-mi venea rândul…). După expresia feței, la aflarea unei asemenea vești se aștepta probabil sa mă transform în vreun balaur. Am zâmbit și mi-am zis în sine: Luptă, căci fuga e mai rușinoasă!… Apoi, mai era și Patricia Drugă de care uitasem la un moment dat, deși la penultima repetiție preluasem o idee bună de la ea, pe care mai apoi am introdus-o în prezentare. Și la final Alexandra Nica, omul care m-a recrutat pentru TED, care a crezut în mine și în proiectele mele și care s-a bucurat cel mai tare când am ieșit de pe scenă… Sărea (la propriu) în sus de bucurie și-mi striga: Esti speaker TED, ești speaker TED!…
Le mulțumesc pe aceasta cale pentru toată dăruirea și profesionalismul de care au dat dovadă. Acum și aici le-a venit rândul să iasă pe covorul roșu sub lumina reflectoarelor – „Doamnelor, domnule… aș zice că sunteți niște învingători!…„
PS: Eugen pe lângă faptul că este un bun orator, îi mai place și să scrie. O face cu spor pe lapunkt.ro
Last Updated on 04.03.2022 by Mugo