Cireșele de mai

Cum vine primăvară, primele fructe care se coc pe meleagurile noastre sunt cireșele de mai, ocazie nu mai bună să fie vândute la prețuri piperate de 20-30 lei Kg, situație care generează tot felul de glume pe rețelele de socializare legate de bunăstarea unora sau a altora. Se spune că cine își permite cireșe de mai e un om bogat. Muritorii de rând mai așteaptă o lună, până când piețele sunt pline iar kilogramul de cireșe scade sub 10 lei.

Povestea personală

Dețin un petec de pământ lângă capitală, unde am putut planta tot felul de arbori și pomi fructiferi, între care la un moment dat am plantat și un cireș. S-a uscat și anul următor l-am înlocuit cu un vișin, care se pare că o duce bine-mersi. Pe șirul cu vișinul mai am un Paulownia, un prun, un păr, un piersic, un Ginkgo biloba și un tei, toți nu mai bătrâni de 3 ani. Anul acesta vreau să înlocuiesc Ginkgo biloba cu un cireș de mai. De ce? Simplu! Ca să-mi plătesc toate ratele de la bancă și să pot trăi până la adânci bătrâneți dintr-o recoltă anuală timpurie. Glumesc!… De fapt problema e dată de Ginkgo…. O făptură gingașă dar potențial putăcioasă, achiziționată de la Gradina Botanică din Balcik  (Bulgaria), crescut vreo doi ani într-un ghiveci și apoi eliberat în grădina personală. Ginkgo face parte dintr-o familie de arbori preistorici, e un fel de dinozaur vegetal, cu un colorit de un galben spectaculos toamna, iar frunzele sale au tot felul de proprietăți medicinale. În ciuda acestor beneficii Ginkgo biloba de sex feminin face tomna niște fructe care au un miros persistent de vomă. Și partea proastă e că nu prea poți deosebi sexele decât când copacul este deja matur… Sunt câteva indicii legate de inflorescență dar Gingko poate la fel de bine să își schimbe, în timp, sexul. Și parcă n-aș vrea să aștept câțiva ani doar ca să am în grădină miros de tei la începutul varii și de vomă toamna. Așa că mi-am propus să nu risc și să mut Ginkgo la o oarecare distanță, eventual de unde să-i pot privi coloritul spectaculos fără să-i miros fructele. Desigur, se poate stabili genetic sexul copacului, însă parcă e prea mare efortul.

Dar ce pun în loc?… Și uite așa primul candidat pe lista mea este un cireș, căci, acest pom e un fel de vestitor al primăverii, florile sunt spectaculoase, fructele sale sunt delicioase iar coaja exfoliantă a trunchiului îi dă și un aspect aparte.

Despre cireși în general

După cum se poate deduce din denumirea sa științifică Prunus avium, cireșul comun (numit și de unii și cireșul sălbatic) este un pom fructifer înrudit apropiat cu prunul, migdalul, nectarinul, piersicul și caisului (Genul Prumus) și îndepărtat cu trandafirii (Familia Rosaceae). I se spune și cireșul păsărilor avium, căci pe lângă om și uneori chiar înaintea lui, acestea le consumă cu precădere fructele producând o pagubă de 5-25% din producție. Din cireș a rezultat vișinul (mai mic în înălțime) ca urmare a încrucișării cireșului comun Prunus avium cu Prunus fruticosa – o specie pitică de cireș din Golful Persic de la care a preluat înălțimea și gustul acid specific vișinelor.

Prunus avium este un arbore cu frunze căzătoare care crește până la 15-32 m înălțime, cu un trunchi de până la 1,5 m în diametru. Arborii tineri prezintă o puternică dominanță apicală, cu un trunchi drept și o coroană conică simetrică, devenind rotunjite sau neregulate la copacii bătrâni. Florile sunt albe sau roz. Frunzele sunt consumate de unele animale, îndeosebi de insecte. Asemenea altor specii ale genului Prunus, uneori cireșul secretă un clei care are rolul de a proteja rănile realizate mecanic sau cele provocate de insecte sau ciuperci.

Potrivit  scriitorului latin Pliniu, cireșul (sub forma sa cultivată) a provenit din Asia de unde a fost adus la Roma de Lucullus, un general roman, după ce l-a bătut pe Mitriades, regele Pontului, în 65 d.Hr. Romanii și-au răspândit cultura în toată Marea Mediterană iar azi cireșii sunt cultivați în toată Europa, nordul Africii și continentul nord-american. Se estimează că există azi peste 100 de soiuri diferite de cireș.

La nivel mondial sunt produse 2.317.958 tone de cireșe pe an, iar cel mai mare producător este Turcia cu o producție de aproximativ 600.000 tone.

Despre cireșii de mai

Cireșii care fac fructe în luna mai sunt rezultatul selecției artificiale realizată de om de-a lungul timpului. În funcție de caracteristicile urmărite s-au selectat soiuri cu rodire timpurie dar și cu proprietăți specifice unor recolte bogate.

Toate acestea au fost posibile datorită maleabilității pomilor fructiferi și a ușurinței procesului de altoirile (procedeul tehnic din agricultură, horticultură și silvicultură prin care se conectează diferite țesuturi ale unor plante diferite, de obicei lemnoase, pentru a putea crește împreună și a produce exemplare mai versatile și mai adaptate scopurilor urmărite) – într-un sistem hibrid compus din altoi (pomul cu caracteristici selectate) și portaltoiul de obicei un pom cu rol purtător (buturuga) care oferă întregului ansamblu următoarele caracteristici: mărimea și forma viitorului pom fructifer, perioada de fructificare, adaptabilitatea la sol și climă, rezistența la boli și dăunători, rădăcina care să ofere un ancoraj bun al pomului fructifer încărcat de roade. Pentru ca altoirea să fie un succes, portaltoiul și altoiul trebuie să se potrivească unul cu celălalt, motiv pentru care portaltoii fac parte din specii înrudite cu altoii și au un sistem radicular mai bine definit.

Cei mai comuni portaltoi comercializați la noi sunt de proveniență germană Gisella 5 ori Gisella 6 și de proveniență americană Mahaleb. Cel din urmă pare a fi cel care mi se pare cel mai bun pentru zona de plantare și scopul meu personal pentru că „altoit pe Mahaleb, cireșul formează un sistem radicular profund, cu rădăcini ce pot ajunge la 3-4 m adâncime, ceea ce-i conferă o bună rezistență la secetă, deci reușește bine în zone cu precipitații mai puține (500-550 mm).

În ceea ce  privește soiurile de cireși am descoperit că aceștia se împart în soiuri cu maturarea timpurie (cireșele se coc în luna mai), soiuri cu maturare mijlocie (1-15 iunie) și soiuri târzii (15 iunie-iulie).

Cele timpurii se împart, după locul de creare al soiului sau după vechimea acestuia în țara noastră în:

  • Soiuri românești: Timpurii de Bistrița, Maria, Rubin, Boambe de Cotnari, Ponoare, Special, Amar Galata și Spectral.
  • Soiuri străine: Rivan (Suedia), Bigarreau Burlat (Franta), Bigarreau Moreau (Franta), Stella (Canada), Inima de porumbel/Germersdorf (Germania), Hedelfinger (Germania), „Cea mai timpurie”/Fruheste der Mark (Germania), Early Lory (SUA), Merchant (UK) și Valerij Cskalov/Valeriu Cikalov (fosta Uniune Sovietică).

Mai multe despre fiecare soi în parte găsiți în articolele menționate la rubrica Resurse.

Alegerea finală

În momentul scrierii acestui articol mă gândesc să achiziționez un cireș care să îndeplinească o mare parte (dacă nu toate) din următoarele cerințe: pom cu maturare timpurie/medie, de vigoare mijlocie/mare (să nu fie pitic și deci să mă bucur și de umbra sa), să fie un soi autofertil (să nu depindă de prezența altor soiuri de cireși în zonă), cu fruct mare peste 10 grame (ca să mă satur), să aibă productivitate mare (ca să am să dau și la prieteni sau să fac dulceață), să fie rezistent la ger, secetă, boli și unii dăunători (adică un supercireș) iar fructul să fie rezistent la crăpare (mai ales când plouă ca acum), cu pielița roșu-închis, pulpa să fie cărnoasă, suculentă, dulce, neaderentă la sâmbure. Acestea sunt cerințele mele pentru un cireș plantat la o curte de pe lângă București. Desigur, pentru alte zone din țară sau pentru livezi cerințele sunt altele.

Ca fapt divers cireșul pe care l-am plantat prima oară și nu s-a prins a fost un Germersdorf (inimă de porumbel).

 

Resurse

 

Articol publicat în Revista online SF&F Galaxia 42 – Nr.18/2020

Lasă un comentariu