Cine ești și care este rolul tău în viața mea?…

Oamenii din viața ta… îi primești cadou sau îi întâlnești… și asta… voit ori accidental…

După o vreme iți faci un fel de automatism de explorare, nu mai lași lucrurile să fie chiar așa întâmplătoare și începi să cauți să cunoști oamenii care vor știi să-ți răspundă (direct sau nu, conștient sau nu…) la întrebarea „care e rolul tău în viața mea?” altfel decât „sunt pasager” sau „sunt un spectator rătăcit”…

Cu unii ieși la o cafea… îți zâmbesc… îți șoptesc povestea lor… te ating ca să îți simtă  energia și te caută prin viețile anterioare sau cele viitoare.

Cu alții cari mobilă, renovezi casa, ștergi petele de sânge de pe covorul din dormitor… îi ajuți să se integreze în propriul destin… faci parte din el…

Alții aleg să-ți fie doar instrumente… „instrument de șut în fund corector”, „instrument de masturbare asistată”, „instrument comparativ  așa da / așa nu”, „instrument bun la toate”…

[…]

Dintr-o anumită perspectivă poți vedea lucrurile în felul următor…

Forfotă mare, sentimente contradictorii, toată lumea e cumva implicată… Tu în centrul sălii de operații… Toți “modelatorii” tăi sunt aproape… Unii stau afară ca să fumeze, alții privesc prin glasvand, alții sunt opriți la intrare. Unii stau în sala de operații pe margine, vorbesc între ei, au morgi triste, alții se plictisesc și cască… unii chiar chicotesc își dau coate sau arată ostentativ cu degetul spre măruntaiele tale expuse și vulnerabile.

La masa de operații mai mulți chirurgi se chinuie de zor să te salveze. Un preot se roagă pentru sufletul tău undeva în apropiere. Asistentele sunt de mare ajutor… Toate acestea în timp ce  anestezistul subtil încearcă să te omoare.

[…]

Când un om se uită pierdut în tine, nu-l întreba „ce e?”…

El s-ar putea să caute răspunsul nerostit la întrebări precum:

– Cine ești?
– Care e rolul tău?
– Ești cumva anestezistul?…

Lasă un comentariu