– Tu îți dai seama?… Tu!… Tu ai depășit granițele speciei din care faci parte!… Înseamnă ca tu… tu nu mai ești om!…
Afirmația de mai sus, ușor stilizată pentru a-i da un farmec aparte, nu e nici pe departe adresată într-un context care ar trebui să mă facă să fiu mândru de vreo abatere reală de la Homo sapiens sp.. E mai mult așa un fel de… „Du-te dracu’, că nu ești cu mine!” cusut cu ață roșie!…
Cu ceva timp în urmă, în una din peripețiile mele prin Belgia, m-am hotărât să ajung, ca tot turistul de rând, la faimosul Atomium. Pentru asta am ales să urmez un traseu pe jos (destul de anevoios, aveam sa descopăr mai apoi), care pornea de la hotelul la care mă cazasem și se termina în celălalt capăt al orașului – experiență pe care nu o recomand decât persoanelor cu valențe masochiste…
Am cochetat adesea cu arta. Suficient cât să-mi cultiv un oarecare gust estetic, pe care să-l hrănesc din când în când cu firimituri.
E atât de plăcut să simți cum din mâinile tale se naște un declanșator, încât de multe ori îmi place să retrăiesc senzația gustând din arta altora. Și când spun declanșator, mă refer mai exact la acel artefact care e parte bucată din tine, parte din lumea asta, parte șansă și inspirație; care, adesea, declanșează privitorului o reacție emoțională.
