God Emperor Of Dune By Agrbrod D5hsviv
CategoriesGolem14

Câștigător concurs „Fanatic Dune”

Câștigătorul concursului „Fanatic Dune” este Iulia M.

Dintre toate comentariile, pe care le găsesc de altfel foarte interesante, m-a convins comentariul Iuliei atât prin conținut cât și prin lungime. Mai mult decât atât, sunt întru totul de acord cu ea… Împăratul Zeu al Dunei după părerea mea este cel mai complex dintre personaje și cea mai buna carte din seria Dune.

Greu de decis – universul Dune al lui Herbert este cel mai bine văzut dintr-un punct cat mai înalt, cat mai cuprinzător – numai de acolo s-ar putea percepe imensa țesătura de subtilități cauza-efect care ii dau profunzimea incredibila.
Leto Atreides II – împăratul-zeu al Dunei. Pentru mine, el este cel mai fascinant si cel mai fațetat personaj, poate chiar mai complex decât Paul Atreides. Cumva reușesc să mă pun cu mai multă ușurință în pielea celorlalți “actori” din Dune, dar in cazul lui Leto II, personajul îmi pare atât de labirintic.
Este înspăimântătoare ideea de a-ti sacrifica identitatea biologica si de a apuca pe un asemenea drum pentru care nu exista nici precedent și nici îndrumări. Leto II pășește singur pe Poteca lui de Aur, este unic in univers si este condamnat, ca orice “zeu”, la anularea sinelui ca individ, iar lumea pentru el, se împarte în două: adulatori aproape fanatici sau antagoniști care nu văd decât tiranie in calea pe care o trasează pentru omenire de-a lungul celor 3000 de ani de domnie. Din momentul metamorfozei sale, Leto exista aproape in afara evoluției firești a civilizației umane din universul lui Herbert. Si totuși, teoria mea este ca Leto II e un altruist. Renunță la propria natura pentru a urmări o realizare la scara unei civilizații întregi. Dovada este faptul ca nu își poate prevedea propriul sfârșit si deci nici nu urmărește activ protejarea de sine in sensul autoconservării, deși se autoprotejează destul cat sa-si dea timpul cuvenit realizării scopului pe care îl urmărește. In multe privințe Leto II se considera pe sine o simpla unealta prin care să ajungă la telul sau final, si de aceea accepta târgul pe care tatăl sau Paul nu a putut să îl facă: augmentarea propriului potențial in feluri nebănuite dar toate legate de scopul ultim de a ghida umanitatea si de a obține combinația de gene căutata. Herbert a reușit sa-mi dea sentimentul ca inclusiv el, ca povestitor omniscient, nu are acces chiar la tot ceea ce “vede” Împăratul-zeu si ca “telul teribil” al lui Leto II, moștenit de la tatăl sau Paul Atreides, este de fapt cu mult, mult mai complex chiar decât își imaginează inclusiv autorul (Iulia M).

Pentru cei care nu au citit încă Dune, dar au participat la concurs îi sfătuiesc să înceapă cu seria originală și apoi sa treacă la cărțile oferite în cadrul acestui concurs.

Pentru a intra în posesia cărților o rog pe Iulia M. să mă contacteze folosind pagina de contact.

Mulțumesc tuturor participanților și le urez spor la citit!…

Imagine de copertă: agrbrod.deviantart.com

Last Updated on 04.03.2022 by Mugo

2 comments on “Câștigător concurs „Fanatic Dune””

Felicitări câștigătoarei, dar și inițiatorului concursului!
La cât mai multe astfel de inițiative!

Va multumesc si va marturisesc ca nu imi mai incap in propria piele de bucurie! 🙂 Sincere aprecieri pentru raspunsurile celorlalti concurenti, multumiri generosului „sponsor” al concursului si sa auzim numai de bine si de carti (S.F.! si nu numai) bune.

Lasă un comentariu