Autorul singuratic Dănuț Ungureanu își asumă, în sfârșit, rolul de autor cu experiență (aș îndrăzni să spun chiar scriitor, dacă m-ar asigura că trăiește doar din asta) și ne prezintă gândurile sale sincere despre cum scrie el, fără a avea pretenția de a trasa vreo directivă despre cum e bine sau rău în ale scrisului.
În contextul actual al SF-ului românesc, cartea sa este precum un plasture peste o crăpătură în perete. Și când spun asta mă refer la faptul că e o abordare ingenuă în domeniul cărților despre scrisul creativ românesc, care din punctul meu de vedere este ca și inexistent. Am exclus cartea Ninei Munteanu din această ecuație pentru că ea prezintă modelul american de scriere, ceea ce e OK dacă vrei să scrii ca în afară, dar care nu reflectă realitatea autohtonă și modul în care ne raportăm noi la literatura de gen, pe aceste meleaguri (vezi panel-ul lui Costi Gurgu de la Sci&Fi Fest 2016).
Așadar, Dănuț Ungureanu își/ne explică pe scurt frământările scriitoricești. Dacă nu ai timp, cartea poate fi citită urmărind doar îndemnurile de la sfârșitul fiecărei secțiuni. Un fel de „Lista lui Ungureanu”. Eu m-am regăsit în frământările autorului și sunt convins că se vor regăsi și cei care consideră că generația Truțo-Hăulico-Ungureană e numai bună de aruncat la gunoi pe motiv că e învechită. Evident, dacă ar renunța mai întâi la orgoliul și infatuarea specifică unora care cred că le știu pe toate.
Oricine a lucrat într-o echipă știe că ai nevoie de optimismul și dorința de afirmare a tinerilor dar și de experiența seniorilor. Fără una dintre tabere echipa nu va excela. Tinerii vor reinventa roata (vezi scriitori care se grăbesc să debuteze publicând cărți pline de greșeli), iar seniorii se vor complace în tabieturile lor prăfuite (vezi Romcon-ul de anul acesta).
I-aș fi dat acestei cărți patru stele pe Goodreads din simplul motiv că e prea scurtă, știind totodată că autorul ar putea scoate din tolba sa cu experiență scriitoricească, încă de trei ori pe atât. Până la urmă i-am dat cinci stele (din cinci) și asta din două motive: primul ar fi că în urma lecturării unei cărți, de orice natură ar fi ea, mă aștept să învăț ceva nou și pe alocuri cartea mi-a satisfăcut această nevoie; iar al doilea ar fi încercarea de a repara nedreptatea făcută de Emil Duhnea, un novice care i-a dat o singură stea fără nici o explicație, deși fiind „autor goodreads” s-ar presupune că ar fi capabil să exprime câteva cuvinte acolo despre ce l-a determinat să-i aplice lui Ungureanu stigma unui asemenea calificativ. Eu n-am dat niciodată o steluță (pe Goodreads sau prin alte parți) unei cărți și aș face-o probabil doar dacă e vorba de o carte îngrozitoare (o bătaie de joc) și doar dacă aș fi fost obligat să o citesc. Bănuiesc ca Emil, proaspăt debutant, avea așteptări atât de mari de la aceasta carte, încât s-a înfuriat când a văzut că Dănuț Ungureanu nu-i oferă ceea ce nu poate fi învățat, ci mai degrabă furat.
Cartea a apărut la Editura Tritonic și a fost lansată la Târgul de carte Gaudeamus din acest an. Ea apărut simultan în două colecții distincte: Comunicare Media și Seria de Autor.
 |  |
De ce așa? Bogdan Hrib, editorul de la Tritonic, recunoaște că este un experiment al editurii. Eu adaug că rezultatele lui vor reflecta o realitate tristă. Și anume că există o mare categorie de consumatori de SF care habar nu au că sunt consumatori de SF. Dănuț Ungureanu e cunoscut ca autor român de SF. SF-ul e prea mare ca domeniu de creație și vine la pachet, în memoria colectivă autohtonă, cu o istorie comunistă și cu tot felul de preconcepții.
Dacă nu mă credeți luați un anti-SFist convins și invitați-l să vadă un „film SF cu roboți sau unul cu extratereștrii”. Cel mai probabil te va înjura (măcar în gând, dacă nu pe față). În schimb dacă îi spui: „Hai bă să vezi un film bun cu Anthony Hopkins sau unul despre natura umană”, vei fi surprins să vezi că va accepta să vizioneze Westworld și/sau Arrival. Iar la sfârșit, după ce va confirma că i-a plăcut, următoarea mișcare va fi să nege că e SF.
Eu am testat asta și probabil totul pornește din copilărie de la bazaconiile difuzate la TV drept SF sau de la incapacitatea unora de a ieși din real sau pur și simplu din ignoranță.
De multă vreme mă gândesc serios dacă n-ar fi mai bine să schimbăm termenul de SF cu altceva mai modern… De exemplu cu „Moca” și atunci ar avea mai mult sens și răspunsul la următoarea întrebare:
– Ce gen scrii?
– Ce să scriu? Scriu Moca…
Last Updated on 03.03.2022 by Mugo