Romania în „The good country Index„
Cu ceva timp în urmă, cum stăteam eu și mă dădeam în balansoar admirând frunzele jucăușe ale unui pom din apropiere, într-o pauză de butonat telefonul, mi-a sărit în ochi o știre. Eram anunțat pe mai multe canale, de rezultatele a trei universități americane cu privire la intrarea sau existența celei de-a 6-a mare extincție planetară (articolul poate fi găsit aici). Dintr-o dată am fost cuprins de tristețe, sentiment care mă urmărește deja de prea multe zile… Această stare îmi demonstrează mie însămi că undeva între un moment oarecare pierdut în negura timpului (în care nu dădeam doi bani pe ceea ce își făcea omul cu mâna lui) și ziua cu pricina… așa mișelește, pe neanunțate mi s-a cuibărit în suflet speranța… Știți voi care… speranța aia că noi oamenii… vom reuși cumva să trecem peste tot, inclusiv și peste asta… Și uite așa dintr-o dată poc!… Trezirea la realitate… Vise tată!… Noi nu ne mișcăm „cu talent”… Suntem leneși și ne sperie îngrozitor tot ce înseamnă schimbare…
Fără doar și poate extincția planetară actuală nu se datorează modificărilor geologice sau vreunui meteorit căzut din cer, ci are loc ca rezultat al activității omului (vezi aici niște grafice mișto). Iar omul știe treaba asta și parcă face și nu face ceva în sensul asta… Văd în jurul meu modificări care ne împing într-o direcție bună, zic eu… Și… când spun asta mă refer la mașinile electrice sau cele hibride care încep să fie produse în serie, taxa de mediu, care indirect te obligă să-ți iei mașină eco, toate acele îmbunătățiri care te facă să economisești bani și noxe (sistemul start/stop, motoarele ecoflex, etc.), avântul tot mai multor oameni de a deveni bicicliști cu normă întreagă, impunerea selectării deșeurilor, etc. Cu toate acestea, este insuficient… Ne mișcam precum un melc care s-a luat la întrecere cu un jaguar.
Eu fac parte din generația care l-a cunoscut pe „Captain Planet„, eco-eroul care ne-a învățat în copilărie că e aiurea să-ți distrugi mediul în care trăiești. E ca și cum ai fi un sinucigaș din ăla care se omoară mâncând în exces… adică încet și sigur… Nepăsarea e și ea un fel de sinucidere lentă… una a speciei…
Sunt o mulțime de egoiști pe lumea asta care merg pe principiul „după mine potopul”… Câteva exemple din jurul meu: „Ce mă interesează pe mine? E curentul statului! Oricum nu moare nimeni dacă îmi las (non-stop) lumina / aerul condiționat / încărcătorul în priză”, sau „Eu nu-mi mai spăl șosetele. Le arunc direct la gunoi, e 3 lei perechea”… sau „Chiar dacă stau (câteva ore) în trafic, merg (singur) cu mașina personală la serviciu. Nu suport înghesuială și mirosurile din RATB”, sau unele instituții care nu înțeleg prea bine cu ce se mănâncă o semnătura electronică, ca să înregistreze un document primit prin e-mail, îl printează și apoi… „trimite te rog răspunsul prin poștă (printat pe N foi a câte o singură pagină, ca să arate bine)… E mai sigur așa, prin e-mail ba ajung, ba nu ajung…”.
Apoi… Mă uitam zilele trecute la o emisiune numită „Camere de milioane„, în care diverși indivizi înstăriți se lăudau cum băgau ei milioane de dolari în niște piscine construite cu marmură adusă de peste mari și tari, plus tot felul de mărunțișuri oPulente… cum ar fi gresie sculptată manual, jacuzzi umplut permanent cu șampanie sau cine mai știe ce trăsnăi d’asta, ca la final să se plângă că au depășit bugetul, cu doar 2-4 milioane de dolari… „însă, a meritat pentru că încăperea cu pricina e cea mai folosită din toată casa”… WTF! Camera aia era cât un hangar de avion. Numai întreținerea ei costă o avere…. și să nu credeți că era vorba de vreo familie numeroasă… După o asemenea emisiune tind să cred că banul uneori te tâmpește…
Risipă și nepăsare. Nici nu vreau să ma gândesc câte guri s-ar fi hrănit din banii dați pe marmura aia de milioane de dolari sau câți copaci s-ar fi plantat cu acele sume… sau și mai bine… câți copii ar fi beneficiat de educație, câte lipsuri din sănătate sau din cercetare se puteau rezolva… Nu știu… pe mine m-ar mustra puțin conștiința….
Sunt convins că toate aceste exemple, în esență, sunt mărunțișuri față de comisioanele uriașe pe care le dau unii pentru ca eliberarea unor tehnologii ecologice să fie încetinită sau amânată, ori ca anumite beneficii financiare să fie obținute peste noapte indiferent de consecințele pe termen lung asupra mediului.
Să nu fiu înțeles greșit… Nu sunt un extremist… Nu cred că dacă mergi la demonstrații sau îți alegi un stil de viață sihastru se va rezolva ceva. Nu mai cred în puterea exemplului. Nu mai e timp de așa ceva. Îmi este tot mai clar că Natura are alte planuri pentru noi. Ni se pregătește o lume diferită, alta decât cea cu ecosistemele frumoase pe care ne-am obișnuit să le vedem la TV. Și… teama cea mai mare nu e ceea ce se va întâmplă în timpul nostru… ci de ceea ce lăsam după noi.
Nu mai cred în ecologismul individual, pentru că impactul său este insignifiant. Ecologia presupune în primul rând un anumit tip educație, iar nouă ne cam lipsește – România este pe primul loc din UE, într-un top al analfabetismului!. Am ajuns în momentul în care trebuie să gândim și să acționam la nivel macro. Este clar ca bună ziua că interesele financiare prevalează în fața binelui colectiv, îndeosebi în țările subdezvoltate sau în curs de dezvoltare. Când mori de foame nu prea iți mai pasă că poluezi… Și vedeți voi am spus un cuvânt cheie… țări (țară) – această formă de organizare depășită și ineficientă… Simon Anholt (tipul din filmulețul de mai jos) spune că o țară se comportă ca o insulă. Important pentru ea e ceea ce se întâmplă în interior și secundar la exterior.
Adevărata schimbare va apărea când interesele nu vor mai fi la nivel local (ca să nu zic individual) ci la nivel global. Aaaa… și încă un lucru important… schimbarea adevărata va apărea și când vom deveni mai buni!… Ascultați ce are de spus în privința asta Simon Anholt.
Am pus cap la cap știrea legată de extincția planetară și ideea prezentată în acest TED, pentru că sunt convins că avem resursele și creativitatea necesară să trecem și peste acest hop… Știu!… Am mai spus asta și o s-o mai spun ori de câte ori va fi necesar…
De vreme, ce ne-am înhămat la lupta asta cu viața în care am decis, din întâmplare sau nu, să ne luam destinul în propriile mâini, sper să putem dovedi că suntem capabili de o asemenea responsabilitate… Altfel, ne vom merita soarta iar selecția naturală va funcționa fără greș și în cazul nostru… Următorii? Cine știe?… Poate urșii de apă (Milnesium tardigradum), că și așa trăiesc ei peste tot, rezistă chiar și în spațiu și mai sunt și rezistenți la radiații!…
Last Updated on 06.12.2023 by Mugo