În nr. 70 al revistei Știință și Tehnică mi-a fost publicată povestirea „66 de zile” și imediat după există și un interviu dat lui Horia Nicola Ursu.
Vă voi face o mărturisire.
Lumea asta a noastră, Pământul, realitatea… Ceea ce vedem și simțim, în fiecare zi, de când ne trezim și până când punem înapoi capul pe pernă… Nici nu știu cum s-o numesc!
E o realitate ștearsă, lipsită de substanță. Gri, anostă.
Gata, am găsit definiția potrivită!
Este o experiență nesemnificativă.
Desigur, veți spune că treaba asta e relativă, că fiecare scapă cum poate din viață. Cunosc foarte bine ce gândesc cei mai mulți dintre noi – că trebuie să te bucuri de viață așa cum este ea, cu bune și cu rele; că numai una ai și că atâta timp cât nu știi ce se află dincolo, ar fi bine să te mulțumești cu puținul pe care îl ai și asupra căruia ai un oarecare control. Prostii, povești de adormit copiii! Habar n-avem cât de nesemnificativă e realitatea în care trăim, dacă nu folosim de un model de comparație. Să zicem unul extrapământean.
Să vă explic.
(continuarea în revistă)